Prefectul Capitalei: „Vom înăspri** condițiile de acces la evenimentele sportive cu grad ridicat de risc!”

Prefectul Capitalei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prefectura Capitalei ia măsuri pentru combaterea violenței în
sport, astfel că marți au fost discutate aspecte legate de
securitatea desfășurării meciurilor considerate cu grad ridicat de
risc, având în vedere că în 25 februarie va debuta returul
Campionatului Național de Fotbal.

Ședința Comisiei Municipiului București de Acțiune Împotriva
Violenței în Sport a fost coordonată, marți, de prefectul
Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, potrivit unui comunicat al
Prefecturii.

În perioada următoare, prefectul Atănăsoaei și conducerea
Jandarmeriei și Poliției Capitalei se vor întâlni cu reprezentanții
cluburilor de fotbal Steaua, Rapid și Dinamo pentru a stabili
măsurile necesare pentru evitarea manifestărilor de violență între
suporteri.

De asemenea, se va solicita administratorului viitorului stadion
național Lia Manoliu achiziționarea și montarea unor porți de acces
speciale, pentru a detecta materialele interzise la meciuri
(metale, materiale pirotehnice etc.)

„Încă din luna noiembrie 2010 am discutat cu
președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir,
despre înăsprirea condițiilor de acces la evenimentele sportive cu
grad ridicat de risc și am stabilit o mai strânsă colaborare între
LFP și autoritățile statului cu atribuții pe ordine și siguranță,
astfel încât competițiile sportive din Capitală să fie evenimente
accesibile publicului larg, și nu câmpuri de luptă pentru
suporterii echipelor adverse”
, a spus prefectul
Capitalei.

Comisia Municipiului București de Acțiune împotriva Violenței în
Sport este constituită în baza Legii nr. 4/2008, a HG 116/2002 și
are în componență reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției,
Primăriei Generale, SMURD, ISUMB, Direcției de Sănătate Publică,
Inspectoratului Școlar și Direcției pentru Sport și Tineret.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Supărat că Poliţia i-a găsit mai multe defecţiuni la maşină, un şofer din Neamţ şi-a distrus singur autovehiculul:
Supărat că Poliţia i-a găsit mai multe defecţiuni la maşină, un şofer din Neamţ şi-a distrus singur autovehiculul: "Dacă nu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×