Craiova nu moare!** „Chiar dacă au plecat jucători, Știința nu va retrograda!”

Redactor:
Bitescu Wili
Craiova nu moare!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dragoș Firțulescu regretă că Universitatea s-a despărțit în
această iarnă de mai mulți jucători. Jucătorul vrea, în sfârșit,
să-și facă loc în prima echipă și, împreună cu colegii săi, să
lupte pentru un obiectiv mai bun decât salvarea de la
retrogradare.

„În această iarnă nebună s-au întâmplat unele lucruri
incredibile, dar nu mai contează, important e ce va fi de acum
încolo. Îmi pare rău de unii jucători care au plecat, au dat dovadă
de mare caracter și au pus interesul echipei în fața celui
personal. Pentru mine, un bun îndrumător a fost Iliev, este un
jucător profesionist, care se dedică total pe teren. Și pe Dina îl
regret, îl cunosc de multă vreme. Asta este, sper să meargă la mai
bine! Cine rămâne, rămâne să dea totul pentru echipă, cui nu-i
convine situația, este liber să plece. Eu dintotdeauna am sperat să
prind un loc de titular, de mine depinde însă doar prin felul în
care mă pregătesc. Probabil, din cauza lipsei de experiență, nu am
jucat prea mult, însă vom vedea ce va fi pe viitor. Noi avem mulți
tineri în echipă, dar Craiova a mai avut mulți tineri și ajunsese
să se bată chiar la cupele europene. Avem mai puțină experiență,
dar tinerii care vin din urmă vor să facă performanță, să aibă
rezultate. După părerea mea, e greu ca Universitatea să mai
retrogradeze, nu se va pune problema”
, a spus micuțul
mijlocaș pentru editie.ro

Fundașul Sorin Bușu speră să îl convingă pe Napoli că merită să
facă parte din lotul Universității în retur și este convins că
Știința nu va tremura pentru salvarea de la retrogradare.

„Suntem nerăbdători să înceapă returul și avem încredere că
vom putea face o figură frumoasă în meciurile care urmează. Chiar
dacă au plecat mai mulți jucători, nimeni nu este de neînlocuit și
cei care vor intra pe teren își vor face treaba cât pot de bine. Nu
contează adversarul cu care începem, important este să jucăm noi
bine și să scoatem rezultate bune. De ce să ne bată Steaua? Și ei
au tot două picioare, ca și noi, și, dacă vom începe cu o victorie,
moralul nostru va fi mult mai ridicat. Contăm și pe public, cred că
stadionul va fi plin și suporterii vor fi așa cum îi știe lumea,
cei mai buni din țară. Nu cred că se pune problema retrogradării,
avem o echipă destul de bună încât să nu ne gândim la acest
lucru
„, a spus tânărul fundaș stânga.

Stoianof, întristat de plecarea lui Iliev

Unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Științei, Ovidiu
Stoianof, spune că îi regretă pe cei care au plecat din această
iarnă de la Craiova, atacantul considerând că plecarea lui Iliev
este o pierdere majoră. Stoianof nu se teme de meciul cu Steaua din
prima etapă și spune că echipa sa va avea puterea să urce în
clasament. „Valoarea lui Iliev este incontestabilă. Îmi
pare rău că el și Gargorov au plecat, ne puteau ajuta foarte mult.
În retur, toate meciurile vor fi grele, din moment ce în tur ne-a
bătut Brăneștiul, chiar dacă noi am intrat pe teren puțin mai
deconcentrați și cu «nasul pe sus». Eu zic că, dacă ne vom
concentra la fiecare joc și vom munci mult, va fi greu să ne bată
cineva. Datorită unor meciuri ca cele cu Steaua, Dinamo sau Rapid
este fotbalul frumos. Cu Steaua va fi greu și pentru noi, și pentru
ei, nu se va da nimeni la o parte. Vom avea sprijinul suporterilor,
o să fie un meci special. Oltenii sunt ambițioși, răi, orgolioși și
Craiova va face performanță! Sper să nu mai trecem prin momentele
din sezonul trecut, să nu mai avem probleme până la
final”
, a declarat atacantul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…