Un singur gol marcat în trei meciuri de naționala noastră în actualele preliminarii pentru Euro 2012, un singur gol din acțiune marcat în turneul amical din Cipru. România, în mandatul lui Răzvan Lucescu, înscrie rar, dar ce e mai grav este că nu își creează ocazii. De ce? Iată câteva posibile explicații.
Sistemul de joc: 4-4-2, un modul conservator
În perioada Rapid, actualul selecționer juca un sistem foarte ofensiv, 3-4-3, cu care a câștigat două Cupe ale României și a disputat un sfert de finală UEFA. Perioada FC Brașov și cea de acum, de când e selecționer, l-au îndreptat către un conservator 4-4-2. Din raportul tehnic al FIFA, privind CM din 2010, observăm însă că acest sistem de joc este în declin. Antrenorii preferă să câștige numeric lupta de la mijlocul terenului, așa că aproape toate echipele încep cu un singur vârf. România, în toate cele trei partide jucate în preliminarii, a avut adversari care au înțeles cât de important este centrul liniei mediane. În schimb, echipa noastră a avut întotdeauna inferioritate numerică în acea zonă: cu Albania, Rădoi – Cociș vs Skela – Agoli-Bulku; împotriva Belarus, Rădoi – Florescu vs Hleb – Kisiak – Kulci; contra Franței, Rădoi – Florescu vs M’Vila – A. Diarra – Nasri. La fel și cu Ucraina, unde Alexa și Mureșan luptau îmÂpoÂtriva a trei oponenți, Milevski – Stepanenko – Timoșciuk. Un exemplu care să întărească declinul modulului clasic 4-4-2 este campionatul Italiei, unde singura echipă de top care-l mai folosește este Juventus, aflată abia pe locul opt. Așadar, ce beneficiu tragi din folosirea a două vârfuri, dacă linia de mijloc e blocată?
Mijlocașii centrali: decenți în faza defensivă, inexistenți la construcție
Valoarea unei echipe este dată de axul central, mijlocașii centrali fiind esențiali în dictarea ritmului. Fie că aceștia sunt Alexa (foto) – Mureșan, Florescu – Ropotan sau Florescu – Rădoi, au aceeași problemă: fac decent faza defensivă și sunt inexistenți la construcție. Selecționerul este adeptul folosirii a doi închizători clasici în primul „11”, avantajul fiind că zona din fața apărării este relativ bine securizată, dezavantajul este că în timpul jocului se creează o distanță foarte mare între atacanți și linia de mijloc. Niciunul dintre jucătorii arătați mai sus nu are calitatea tehnică necesară să le permită să verticalizeze jocul, să scoată om din joc prin dribling și să-și asume pasa decisivă. În meciul cu Cipru, Lucescu a încercat să acopere falia dintre mijlocași și atacanți folosind un link-player, un jucător care să facă legătura dintre mijloc și atac, pe Stancu. Jucătorul Galatei însă a arătat că îi este foarte greu să joace rolul de servant, mult mai util în rolul acesta a fost Zicu, în puținele minute jucate acolo, după înlocuirea „Motanului”.
Atacul: Răzvan a amestecat prea mult liniile
Marica – D. Niculae, Stancu (foto) – Bilașco, Stancu – D. Niculae, Sburlea – Bucur, Stancu – Marica. Acestea au fost perechile de atacanți ale României în preliminarii și în turneul din Cipru. Mereu schimbate, de unde coeziune și omogenitate? Vremurile când toată lumea știa că Adrian Ilie și Viorel Moldovan erau titulari, deranjați uneori de Ionel Ganea, au apus.
7 egaluri a înregistrat naționala în mandatul lui Răzvan Lucescu, „x” fiind semnul predominant pentru tricolori Răzvan Lucescu este invitat astăzi la Informația, de la ora 19:00, pe Sport.ro Jocul pe benzi: nimeni nu centrează
Cu Ucraina am folosit perechile Raț – Deac și Maftei – Roman, iar cu Cipru, Sălageanu – Zicu și Râpă – Torje (foto). În ambele partide am adus foarte greu mingea în zonele laterale și, evident, am centrat rar. Atât Roman, cât și Deac sunt jucători de travaliu, disciplinați tactic, dar nu își câștigă duelurile unu la unu cu adversarii, așadar ajung greu în poziții de centrare. Mai mult, Deac și Zicu sunt folosiți deseori cu piciorul de bază în interior, fiindu-le aproape imposibil să centreze din prima. De asemenea, Zicu în bandă, într-un sistem 4-4-2, devine inutil, pentru că este obligat la curse defensive, care îl țin departe de zona în care este periculos, în preajma careului. Cel mai bun exemplu este partida cu Franța, când românul a fost epuizat de faptul că trebuia să „are” întreaga bandă stânga și a sfârșit înlocuit la pauză. Fundașii laterali sunt un capitol aparte, pentru că în afară de Raț nu mai avem niciunul care să urce, să-și împingă adversarul în jumătatea proprie și să ajute echipa furnizând centrări. Maftei, reprofilat fundaș dreapta abia la 28 de ani, nu trece linia de mijloc, reflexele de stoper mor greu; Râpă, deși admirabil cu Italia și bun cu Cipru, nu centrează de două ori într-o partidă, aceeași fobie, de a trece linia de mijloc, poate și din cauza tracului, având-o și Sălăgeanu. În aceste condiții, cum putem desface defensivele supraaglomerate? Nu sunteți nostalgici după Dan Petrescu și Selymes?
Concluzie: Primează jucătorul salahor României îi lipsește omogenitatea în atac. De asemenea, fundașii laterali și mijlocașii centrali par a fi setați doar pe faza defensivă. Primii nu participă la faza de atac și nu oferă sprijin în deschiderea jocului pe benzi, ceilalți sunt rudimentari tehnic. Echipa duce lipsa unui mijlocaș care să facă bine ambele faze, așa numitul box to box. Mult mai serios este că, în echipa lui Lucescu, jucătorul cu glezna fină pare a pierde teren în fața jucătorului salahor. În final, sistemul de joc în care evoluează România, 4-4-2, este unul vulnerabil în fața echipelor care folosesc modulul 4-1-4-1 (Albania) sau 4-2-3-1 (Bosnia și Herțegovina), pentru că se pierde un om în cea mai importantă zonă, centrul liniei de mijloc.
Marian Tudor are 30 de ani, iar din aprilie 2010 a înființat un blog de analiză fotbalistică, intitulat „tactic-zone”, foarte apreciat printre microbiști. Este din Râmnicu Vâlcea și se declară un fan al ziaristului britanic Jonathan Wilson, cel care radiografiază fotbalul în „Guardian”, „Independent” și „Sport Illustrated”. Este licențiat în științe juridice.
Marian TUDOR [email protected]
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER