INCREDIBIL!** Refuzat de liga a doua din România, face furori la Arsenal!

Pe lângă cunoscutele exemple ale lui Obi Mikel, Doumbia sau Thomas Muller, jucători care au fost refuzați de conducătorii din Liga 1 pentru diferite motive, încă un jucător care a trecut prin România a ajuns vedeta peste hotare. Este vorba de francezul de origine poloneză Laurent Koscielny. Fundașul, în vârsta de 25 de ani, a susținut acum 3 ani probe la CS Otopeni, echipă aflată în acel moment în Liga a 2-a. Conducătorii formației ilfovene l-au respins, iar jucătorul a revenit în Franța. A semnat cu Tours și a fost declarat cel mai bun jucător din liga secundă franceză în sezonul 2008-2009. A ajuns la Lorient, iar după numai un sezon a trecut la
INCREDIBIL!** Refuzat de liga a doua din România, face furori la Arsenal!

Pe lângă cunoscutele exemple ale lui Obi Mikel, Doumbia sau
Thomas Muller, jucători care au fost refuzați de conducătorii din
Liga 1 pentru diferite motive, încă un jucător care a trecut prin
România a ajuns vedeta peste hotare.

Este vorba de francezul de origine poloneză Laurent Koscielny.
Fundașul, în vârsta de 25 de ani, a susținut acum 3 ani probe la CS
Otopeni, echipă aflată în acel moment în Liga a 2-a. Conducătorii
formației ilfovene l-au respins, iar jucătorul a revenit în Franța,
scrie Fanatik. A semnat cu Tours și a fost declarat cel mai bun
jucător din liga secundă franceză în sezonul 2008-2009. A ajuns la
Lorient, iar după numai un sezon a trecut la Arsenal.

„Tunarii” au plătit 10 milioane de lire sterline pentru transferul
său, iar jucătorul a devenit om de bază în echipa lui Arsene
Wenger. A jucat 19 meciuri în Premier League și a marcat două
goluri, fiind folosit și în meciurile din UEFA Champions League.
Laurent Blanc l-a convocat pentru prima oară pe Laurent Koscielny
pentru meciul amical cu Brazilia din 9 februarie.

Alte
exemple de jucători care au fost refuzați de cluburile din
România:

Zoran Tosic
Zoran Tosic a fost foarte aproape de a semna cu Poli Timișoara.
Însă, așa cum ne-au obișnuit echipele românești, bănățenii au
refuzat să plătească 400.000 de EURO în schimbul transferului.
Ulterior, mijlocașul a intrat în atenția lui Manchester United, iar
în iarna anului 2009 Tosic a semnat cu gruparea de pe Old Trafford.
În urma afacerii, Partizan Belgrad a încasat în jur de 17 milioane
de EURO. Însă sârbul n-a reușit să-și facă loc printe vedetele
„diavolilor roșii” și, în ianuarie 2010, a fost împrumutat la Koln,
unde a reușit să iasă din nou în evidență. Acum, sârbul joacă la
TSKA Moscova.

Seydou Doumbia
La începutul lui 2008 nu a fost bun nici pentru echipa secundă a
Rapidului. La sfârșitul lui 2009, Chelsea a înaintat o ofertă de 22
de milioane de euro pe el. Îl cheamă Seydou Doumbia și este un
atacant ivorian de 21 de ani.

Să se fi metamorfozat jucătorul într-un singur sezon? Când Doumbia
a sosit să dea probe în Giulești, echipa mare era în cantonament în
Portugalia, așa că s-a pregătit la formația secundă. Ivorianul a
stat puțin prin România, iar Mircea Rednic, antrenorul de atunci al
Rapidului, n-a fost impresionat de atacant. Pe atunci, „Puriul”
trăgea tare de un alt vârf, Ibrahim Salou, care a refuzat însă
ofertele giuleștenilor. CV-ul lui Salou era, ce-i drept, mult mai
„sănătos” decât cel al lui Doumbia, venit de undeva din Japonia.
Respins de Rapid, ivorianul a ajuns la Young Boys Berna. Fără să
fie titular (a prins primul „unsprezece” doar de opt ori în cele 32
de apariții), a devenit golgheterul primei ligi din Elveția în
sezonul trecut (20 de reușite, plus 10 pase decisive). Au urmat
convocarea la naționala mare a Coastei de Fildeș și, implicit,
ofertele. TSKA Moscova a plătit pentru el 15 milioane de
euro.

John Obi Mikel
Rapid a mai ratat, acum câțiva ani, un fotbalist ajuns la Chelsea:
John Obi Mikel le-a fost propus în iarna lui 2005, dar a fost
refuzat pe motiv că nu făcea față la terenurile proaste și la
frigul din România. „Le-am spus că îi pot aduce pe Mikel și Taiwo,
ultimul – acum la Marseille. Iar Mikel accepta să vină și la probe,
și pe un salariu de doi lei”, declara impresarul Eugen
Stănculescu.

Thomas Muller
În urmă cu 3 ani nu a fost bun pentru echipele din Liga 1. Acum are
o valoare de piață de 23 de milioane de euro. Starul lui Bayern
Munchen a fost foarte aproape de campionatul românesc în 2008, dar
Rapid, Dinamo, Steaua, FC Timișoara și CFR Cluj au considerat că
jucătorul nu are valoare. „L-am propus pe Thomas celor mai
puternice echipe din Liga 1. Cluburile ar fi trebuit să-i plătească
doar salariul! Știți ce mi-au spus? „Lasă-ne, bre, cu fotbaliști de
la echipa a doua a lui Bayern! Ce să facem cu el?”, a spus Szasz
Stefan, agentul care l-a adus în România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]