Pe aici nu se trece!** Minteuan a decis cine vor fi stâlpii apărării în prima etapă

CFR are a 11-a apărare în Liga I după 18 etape, iar Minteuan nu mai știe cum să rezolve axul central al defensivei, care și-a arătat slăbiciunile atât cu Metalurg, cât și cu Ried. Asul din mânecă: Vasile Maftei. După cele trei amicale ale iernii, trupa lui Minteuan încă nu a remediat găurile din centrul defensivei, problema majoră cu care CFR-ul s-a confruntat și în prima parte a sezonului, în care a încasat nu mai puțin de 24 de goluri. Chitit să astupe breșele, Minteuan i-a folosit lângă Cadu atât pe Rada, cât și pe Nuno Diogo, după ce Piccolo s-a accidentat încă din primul cantonament și mai mult ca sigur va sări toată perioada de pregătire. Nici ex-rapidistul, nici portughezul n-au dat însă satisfacție, iar Minteuan e decis să îl ia în calcul pentru acel post și pe Vasile Maftei, deși jucătorul a fost adus de la Urziceni pentru a acoperi postul de fundaș dreapta. Maftei, care a evoluat cu brio în zona centrală a apărării și în meciurile Urziceniului din Liga Campionilor, a fost testat pe acest post în a doua repriză a jocului cu Ried (3-1) și n-a dezamăgit. Timp de 33 de minute, Maftei a făcut cuplu cu Diogo, iar CFR-ul n-a primit gol de la liderul Austriei. Un singur inconvenient major are Minteuan acum. Maftei a plecat la națională până pe 10 februarie și nu mai are când să mai sudeze relația de joc cu portughezul Cadu până la amicalul cu FC Bihor (19 februarie), ultima înaintea partidei de la Brănești, din campionat.
Pe aici nu se trece!** Minteuan a decis cine vor fi stâlpii apărării în prima etapă

CFR are a 11-a apărare în Liga I după 18 etape, iar Minteuan nu
mai știe cum să rezolve axul central al defensivei, care și-a
arătat slăbiciunile atât cu Metalurg, cât și cu Ried. Asul din
mânecă: Vasile Maftei.

După cele trei amicale ale iernii, trupa lui Minteuan încă nu a
remediat găurile din centrul defensivei, problema majoră cu care
CFR-ul s-a confruntat și în prima parte a sezonului, în care a
încasat nu mai puțin de 24 de goluri. Chitit să astupe breșele,
Minteuan i-a folosit lângă Cadu atât pe Rada, cât și pe Nuno Diogo,
după ce Piccolo s-a accidentat încă din primul cantonament și mai
mult ca sigur va sări toată perioada de pregătire. Nici
ex-rapidistul, nici portughezul n-au dat însă satisfacție, iar
Minteuan e decis să îl ia în calcul pentru acel post și pe Vasile
Maftei, deși jucătorul a fost adus de la Urziceni pentru a acoperi
postul de fundaș dreapta. Maftei, care a evoluat cu brio în zona
centrală a apărării și în meciurile Urziceniului din Liga
Campionilor, a fost testat pe acest post în a doua repriză a
jocului cu Ried (3-1) și n-a dezamăgit. Timp de 33 de minute,
Maftei a făcut cuplu cu Diogo, iar CFR-ul n-a primit gol de la
liderul Austriei. Un singur inconvenient major are Minteuan acum.
Maftei a plecat la națională până pe 10 februarie și nu mai are
când să mai sudeze relația de joc cu portughezul Cadu până la
amicalul cu FC Bihor (19 februarie), ultima înaintea partidei de la
Brănești, din campionat.

A jucat
pe cinci posturi în carieră

Maftei a început ca atacant la Fălticeni, la clasa de fotbal de la
Liceul „Nicu Gane”, fiind promovat apoi ca închizător la „Nicolae
Dobrin”. În 2001, la sosirea în Giulești, a devenit liberoul
formației „vișinii” antrenate de Viorel Hizo. Transferul la
Urziceni l-a adus în postura de a evolua ca stoper în echipa
Bursucului de unde a și revenit la națională, unde a „antamat”
poziția de fundaș dreapta.

CUM A ARATAT CFR-UL LA ULTIMUL JOC DIN 2010 (1-1 AS
Roma)

Stăncioiu
Panin Cadu Rada Edimar (63 Bjelanovic)
E. Kone Kivuvu E. Dică (46 Veloso) Culio
De Zerbi (78 Bastos) Traore

CUM AR PUTEA ARĂ‚TA CFR CU VICTORIA BRĂ‚NEȘTI

Mincă
Panin Cadu Maftei Edimar
E. Kone Mureșan Peralta Nicoară
De Zerbi Traore
*în roșu, schimbările față de ultimul joc oficial al CFR-ului

FUNDAȘII CENTRALI AI CFR-ULUI ÎN 18 ETAPE DE LIGA
1

Cadu – 16 jocuri
Piccolo – 12 jocuri
Alcantara – 10 jocuri
Rada – 9 jocuri*
Diogo – 0 jocuri
*folosit de Cîrțu doar fundaș stânga

6 fotbaliști din
lotul lui CFR pot evolua pe postul de fundaș central: Cadu,
Piccolo, Rada, Nuno Diogo, Mureșan și Maftei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro