A venit „Ronaldo”! Elis Bakaj a semnat cu Dinamo

Toată suflarea alb-roșie e în extaz după ce ieri Dinamo a realizat cel mai important transfer al acestei ierni. „Câinii" au reușit să-l cumpere pe Elis Bakaj, albanezul care la 23 de ani e considerat cel mai bun produs al țării sale, iar acesta a semnat aseară un contract care-l va ține cinci ani în „Ștefan cel mare". Săptămâna trecută, Ioan Andone a primit în cantonamentul din Antalya câteva DVD-uri cu un mijlocaș albanez de 23 de ani. Descrierea făcută l-a entuziasmat pe tehnician: „E cel mai bun din țara lui acum. E foarte tehnic, are viteză, dă goluri multe, execută impecabil fazele fixe". După ce a vizionat înregistrările, tehnicianul a decretat: „Trebuie transferat imediat!". "Câinii" plătesc 300.000 de euro Sulejman Demollari a fost cel care a intermediat discuțiile între Dinamo Tirana și „câini", iar ieri au reușit să ajungă la un acord, după ce luni negocierile se împotmoliseră. Se pare că prețul pentru care cele două echipe s-au înțeles este undeva în jurul a 300.000 de euro. Fotbalistul a venit aseară în București și a semnat un contract pe cinci ani, dar nu va face deplasarea în Antalya pentru că a fost convocat la naționala Albaniei. "Eram sigur că vin" Ieri, după ce albanezii s-au înțeles cu Dinamo, Bakaj a oferit primele declarații. „Sunt mulțumit că s-a realizat transferul în cele din urmă. Nici nu mă gândeam că nu se va face. Este mai bine pentru mine că cele două cluburi s-au înțeles pentru un transfer definitiv. Sper să mă acomodez repede", a declarat Ba
Catalin Muresanu
A venit "Ronaldo"! Elis Bakaj a semnat cu Dinamo

Toată suflarea alb-roșie e în extaz după ce ieri Dinamo a
realizat cel mai important transfer al acestei ierni. „Câinii” au
reușit să-l cumpere pe Elis Bakaj, albanezul care la 23 de ani e
considerat cel mai bun produs al țării sale, iar acesta a semnat
aseară un contract care-l va ține cinci ani în „Ștefan cel
mare”.

Săptămâna trecută, Ioan Andone a primit în cantonamentul din
Antalya câteva DVD-uri cu un mijlocaș albanez de 23 de ani.
Descrierea făcută l-a entuziasmat pe tehnician: „E cel mai bun din
țara lui acum. E foarte tehnic, are viteză, dă goluri multe,
execută impecabil fazele fixe”. După ce a vizionat înregistrările,
tehnicianul a decretat: „Trebuie transferat imediat!”.

„Câinii” plătesc
300.000 de euro

Sulejman Demollari a fost cel care a intermediat discuțiile între
Dinamo Tirana și „câini”, iar ieri au reușit să ajungă la un acord,
după ce luni negocierile se împotmoliseră. Se pare că prețul pentru
care cele două echipe s-au înțeles este undeva în jurul a 300.000
de euro. Fotbalistul a venit aseară în București și a semnat un
contract pe cinci ani, dar nu va face deplasarea în Antalya pentru
că a fost convocat la naționala Albaniei.

„Eram
sigur că vin”

Ieri, după ce albanezii s-au înțeles cu Dinamo, Bakaj a oferit
primele declarații. „Sunt mulțumit că s-a realizat transferul în
cele din urmă. Nici nu mă gândeam că nu se va face. Este mai bine
pentru mine că cele două cluburi s-au înțeles pentru un transfer
definitiv. Sper să mă acomodez repede”, a declarat Bakaj. Acesta îi
anunțase pe fanii din Tirana încă de luni seara că va pleca la
București, lucru care s-a întâmplat o zi mai târziu.


„Sunt mulțumit că s-a realizat transferul în cele din
urmă. Nici nu mă gândeam că nu se va face. Sper să mă acomodez
repede la noua mea echipă”,
Elis Bakaj, mijlocaș
Dinamo


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro