Constantin, dat afară de la antrenament!** Vezi de ce a fost nevoit „Șumi” să-l reprimească

Constantin, dat afară de la antrenament!** Vezi de ce a fost nevoit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Descrierea-clișeu pentru Marius Constantin sună cam așa: „Un
fundaș de mare valoare, dar…”. Iar acel „dar…” ține de multe
ori de atitudinea de la antrenamente. Iar fundașul giuleștenilor nu
s-a dezmințit nici în cantonamentul din Spania, unde a avut un
clinci cu Marius Șumudică după ce tehnicianul i-a reproșat modul în
care se pregătește.

Ședința de pregătire a Rapidului de luni seară a avut parte de un
incident. Marius Șumudică i-a reproșat lui Constantin că nu aleargă
așa cum trebuie și că se antrenează la trecerea timpului! Fundașul
i-a dat un răspuns care l-a enervat pe tehnician, iar acesta i-a
cerut să părăsească ședința de pregătire! Există și un substrat: se
pare că Șumi este nemulțumit de faptul că brașoveanul petrece
foarte mult timp prin cluburile de noapte și crede că din această
cauză nu dă randament la antrenamente.

Reprimit din cauza lipsei de efectiv

Până la urmă, incidentul nu a avut urmări, Constantin fiind
reprimit. Și aici e un subtrat: Șumudică nu poate lua momentan
nicio măsură împotriva stoperului pentru că în acest compartiment
se poate baza doar pe trei jucători. Constantin nu este la prima
abatere, în sezonul 2007-2008, la un meci de la Iași, l-a lovit cu
capul în figură pe colegul său Emil Dică, chiar în timpul jocului.
Un alt episod s-a petrecut în cantonamentul din Portugalia, când a
avut o altercație cu Dani Coman (iarna lui 2008).

„Eu pe cine mai antrenez?!”

Constantin, Roman și Sburlea vor pleca azi la națională pentru
stagiul din Cipru, iar Șumudică va mai avea la dispoziție doar 14
jucători de câmp pentru restul cantonamentului din Spania! Mai
mult, tehnicianul se mai poate baza doar pe doi fundași centrali,
Marcos Antonio (care este accidentat) și Glauber, din această cauză
tehnicianul a cerut expres să-i fie aduși încă un stoper și un
fundaș dreapta.


142 de partide
a jucat Constantin în 7 sezoane petrecute la
Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Schimbarea care urmează pentru MILIOANE de români. Marcel Ciolacu, anunț astăzi, 27 APRILIE: Se va pune în aplicare
Schimbarea care urmează pentru MILIOANE de români. Marcel Ciolacu, anunț astăzi, 27 APRILIE: Se va pune în aplicare
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după operațiile estetice i-au afectat viața…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele