Căpitan de club!** După stagiul din Antalya, Tănase a rupt în două localurile de noapte

Căpitan de club!** După stagiul din Antalya, Tănase a rupt în două localurile de noapte
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ținut în cantonament aproape două săptămâni, Cristi Tănase a
primit liber din partea clubului câteva zile. Fotbalistul, alături
de încă doi colegi, a ales să se destindă în club Princess, din
complexul Regie, până în jurul orei 05:30. Printre invitații
căpitanului s-au mai numărat Andreea Popescu, dar și fosta iubită,
Diana Gureșoaie.

Primul stagiu de pregătire al lui Lăcătuș l-a plictisit la culme
pe căpitanul roș-albaștrilor, care imediat ce a sosit în România a
început turul cafenelelor, dar și al cluburilor.

I-a
cântat lăutarul în club!

Ultima ispravă a fotbalistului s-a consemnat în noaptea de miercuri
spre joi, când, alături de Janos Szekely și de „veteranul” Eugen
Baciu, el a petrecut în club Princess. Ceasul se îndrepta către ora
șase, dar „Dodel” nu avea niciun gând să plece, fotomodelul Andreea
Popescu fiind prinsă în brațele mijlocașului, ca o adevărată
comoară. Asta deși la aceeași masă era și fosta sa iubită, Diana
Gureșoaie. Ba mai mult, pe la ora 04:00, în fața lui „Dodel” și a
invitaților lui s-a dezlănțuit un lăutar, cei din anturajul
fotbaliștilor înconjurând masa lor cu boxe ca să se audă „tare pe
sistem”.

S-a
sărutat cu „Bomba sexy”

Nu e prima seară petrecută în club de căpitanul stelist de când s-a
întors din Antalya. El practic a petrecut fiecare noapte în
discoteci, după ce în prealabil s-a întâlnit cu diverse domnișoare
sau foste iubite. Ziarul Libertatea a publicat ieri poze făcute în
miez de noapte cu Cristi Tănase și cu Iulia Tăbăcaru, poreclită în
glumă de Gigi Becali „Bomba sexy”, fosta sa iubită, cu care s-a
sărutat în mijlocul străzii.

Clubul
își protejează investiția

Ieșirile căpitanului stelist nu vor fi taxate, cu siguranță, de
către conducerea clubului, așa cum nu s-a întâmplat nici în
episoadele trecute. Motivul? E în timpul său liber și poate face ce
vrea. Ultima pățanie a lui Tănase, bătut într-o discotecă din
Oltenița, nu i-a deranjat prea mult pe steliști, care i-au luat
apărarea celui în care patronul a investit 1,8 milioane de euro și
pe care nici măcar nu îl deține în proporție de 100%.

„Știu foarte bine ce au făcut jucătorii în club. M-au
sunat înainte și m-au întrebat dacă îi pot lăsa. Era mai rău dacă
plecau pe ascuns”,
Mihai Stoica, manager general
Steaua

Ronaldinho merge în
cluburi, dar joacă fotbal

Ronaldinho este cel mai bun exemplu pentru Tănase. Aproape în
fiecare seară merge în cluburi, dar atunci când intră pe teren
joacă fotbal de calitate. Când era la AC Milan, cei din conducere
îl lăsau să piardă nopțile atâta timp cât randamentul său de pe
teren era neschimbat. Până la urmă jucătorul a cerut el să fie
lăsat să plece la Flamengo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…