Acasa » Alte Sporturi » Andreea Răducan, alături de cei mai mici sportivi

Andreea Răducan, alături de cei mai mici sportivi

Fosta gimnastă Andreea Răducan va participa, sâmbătă, la Sala de Sport Agronomia, la mai multe competiții sportive dedicate copiilor, eveniment în cadrul căruia fosta campioană mondială își va prezenta și cartea "Reversul Medaliei
Andreea Răducan, alături de cei mai mici sportivi

Fosta gimnastă Andreea Răducan va participa, sâmbătă, la Sala de
Sport Agronomia, la mai multe competiții sportive dedicate
copiilor, eveniment în cadrul căruia fosta campioană mondială își
va prezenta și cartea „Reversul Medaliei”, se arată într-un
comunicat remis agenției MEDIAFAX.

Evenimentul, devenit tradițional, este organizat de Genesis
Collegiate și de Multisport, și se va desfășura între orele 11.00 –
14.00, la Complexul Studențesc Agronomia din București. Andreea
Răducan îi va încuraja pe copiii care vor concura în competiția „Cu
BCR totul merge pe roate” în probele de biciclete, role, trotinete
și skateboard.

Organizatorii evenimentului de sâmbătă au pregătit câteva probe
speciale și pentru părinții care vor fi prezenți la Sala de Sport
Agronomia.

Cu această ocazie, Andreea Raducan își va prezenta cartea
autobiografică „Reversul Medaliei”, pe care a lansat-o la începutul
lunii decembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Englezii ar putea apela la Viagra la Cupa Mondială. Motivul NU ARE legătură cu ceea ce crezi
Mediafax
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Cancan.ro
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Râzi cu lacrimi
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Descopera.ro
Fiul milionarului care și-a luat viața, în centrul unui scandal de zile mari! Șicanări în trafic și o „corecție” care s-a lăsat cu urmări
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Sony renunță la jocurile pe disc pentru consolele PlayStation. Când va intra în vigoare modificarea
Go4Games
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Promotor.ro