N’Doye s-a rupt după un luft!** Senegalezul va rata pregătirea de iarnă

Cel mai scump transfer făcut de Astra Ploiești până acum, mijlocașul senegalez Ousmane N''Doye (32 de ani), a părăsit ieri după-amiază cantonamentul de la Izvorani cu destinația Roma. N''Doye nu a plecat în vacanță în Italia, ci la o clinică unde se va opera pentru leziunea de menisc suferită la un antrenament de săptămâna trecută. Sosit la antrenamentele Astrei cu o întârziere de șase zile față de data la care s-a reunit echipa, Ousmane N''Doye nu a rezistat prea mult în România. Săptămâna trecută, la un antrenament normal de la Izvorani, N''Doye a suferit o leziune a meniscului la piciorul stâng. „La o fază simplă de antrenament, N''Doye a alunecat puțin, a șutat pe lângă minge și efectiv a dat cu dreptul în stângul. S-a lovit practic din cauza unui luft", a declarat un oficial al Astrei care a asistat la nefericitul antrenament. Imediat după accidentare, N''Doye a făcut două RMN-uri la București, iar verdictul a fost dur: leziune a meniscului genunchiului stâng. În aceste condiții, senegalezul a plecat ieri la Roma, alături de doctorul Astrei, Gabriel Copaci, unde se va opera. Dacă nu apar complicații, timpul necesar pentru recuperare este de aproximativ o lună!
N'Doye s-a rupt după un luft!** Senegalezul va rata pregătirea de iarnă

Cel mai scump transfer făcut de Astra Ploiești până acum,
mijlocașul senegalez Ousmane N’Doye (32 de ani), a părăsit ieri
după-amiază cantonamentul de la Izvorani cu destinația Roma. N’Doye
nu a plecat în vacanță în Italia, ci la o clinică unde se va opera
pentru leziunea de menisc suferită la un antrenament de săptămâna
trecută.

Sosit la antrenamentele Astrei cu o întârziere de șase zile față de
data la care s-a reunit echipa, Ousmane N’Doye nu a rezistat prea
mult în România. Săptămâna trecută, la un antrenament normal de la
Izvorani, N’Doye a suferit o leziune a meniscului la piciorul
stâng. „La o fază simplă de antrenament, N’Doye a alunecat
puțin, a șutat pe lângă minge și efectiv a dat cu dreptul în
stângul. S-a lovit practic din cauza unui luft”
, a
declarat un oficial al Astrei care a asistat la nefericitul
antrenament. Imediat după accidentare, N’Doye a făcut două RMN-uri
la București, iar verdictul a fost dur: leziune a meniscului
genunchiului stâng. În aceste condiții, senegalezul a plecat ieri
la Roma, alături de doctorul Astrei, Gabriel Copaci, unde se va
opera. Dacă nu apar complicații, timpul necesar pentru recuperare
este de aproximativ o lună!

Nu a mai
jucat de la meciul cu CFR !

Ousmane N’Doye a jucat ultima dată în Liga I pe 7 noiembrie 2010,
în meciul CFR – Dinamo (1-0), joc în care mijlocașul a și fost
eliminat. Imediat, Ousmane a fost trimis la echipa a doua a lui
Dinamo, după care a urmat transferul la Astra. Din păcate pentru
ei, ploieștenii l-au avut pe N’Doye doar patru zile la
pregătire.

S-a accidentat și Teekloh

Tibor Selymes are mari probleme de lot. După ce l-a pierdut
săptămâna trecută pe N’Doye, Astra nu se poate baza nici pe
mijlocașul la închidere, Ben Teekloh. La antrenamentul de luni,
acesta a suferit o ruptură musculară în zona fesei și va rata
primul stagiu de pregătire. În aceste condiții, trecerea lui
Takayuki la Dinamo s-a complicat, în acest moment Astra căutând o
soluție pentru centrul liniei mediene, unde japonezul a rămas fără
„pereche”.

60 de mii de euro a
primit Ousmane N’Doye când a semnat cu Astra

10 mii de euro pe lună
este salariul lui N’Doye la echipa din Ploiești

4 zile s-a antrenat
mijlocașul senegalez cu Astra în 2011 în cantonamentul de la
Izvorani

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]