Rivalitate!** „U” Cluj a investit mai mult decât CFR!

Rivalitate!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu cele aproape două milioane de euro investite în campania de
achiziții din iarnă, „U” Cluj o depășește pe CFR, pentru prima dată
de când Paszkany a preluat formația „feroviară”.

În ultimul deceniu, CFR și-a obișnuit fanii cu perioade de
transferuri în care Paszkany arunca cu bani grei pentru a-și întări
echipa. Încă din iarna anului 2002, când actualul patron din Gruia
o prelua pe CFR, aceasta a început să cheltuie saci cu bani pe
transferuri. S-a început cu sume de până la 410.000 de euro, când
„feroviarii” au scăpat de ligile inferioare, pentru ca în vara
anului 2006 să se depășească pragul de un milion de euro. După
câștigarea primului event, CFR a fost mai mereu campioană în ceea
ce privește sumele oferite pentru transferuri, nu doar în disputa
la distanță cu „U”, ci și la nivel național.

În tot acest timp, „șepcile roșii” și-au însușit tacit
titulatura de cea mai săracă echipă a orașului. Problemele
financiare cu care s-a confruntat „U” nu le-au permis fanilor să se
gândească că ar putea concura la transferuri cu echipa din Gruia.
Au fost campanii în care „șepcile” n-au cheltuit nici măcar un cent
pe transferuri, iar apogeul a fost atins în sezonul 2007-2008, când
„U” a cheltuit 750.000 de euro pe achiziții, dar a retrogradat la
final.

CFR – 500
de mii, „U” – 1,8 milioane

„U” a început să investească masiv în transferuri după ce
Florian Walter a preluat echipa în vara anului 2009, chiar dacă
mulți jucători au fost transferați în contul datoriei pe care
Dinamo o avea către omul de afaceri. Astfel, „șepcile roșii” au
ajuns în această iarnă să atingă apogeul în ceea ce reprezintă
bugetul de transferuri într-o campanie și au reușit să o depășească
și pe CFR, după aproape un deceniu. Adrian Cristea, Abrudan, Marius
Popa, Nasser, Bazzi și Pele au costat împreună 1,83 milioane de
euro, în timp ce Paszkany a cheltuit doar 500.000 de euro pe Maftei
și Nicoară.

Transferuri iarna
2011

CFR
Cluj:

Viorel Nicoară 200.000 de euro
Vasile Maftei 300.000 de euro
Mihai Mincă gratis (contract valabil din
vară)

„U”
Cluj:

Adrian Cristea 1,5 milioane de euro
Octavian Abrudan 100.000 de euro
Marius Popa 150.000 de euro
Nasser Menassel 40.000 de euro
Elias Bazzi 40.000 de euro
Steven Pele gratis

„Nu mă interesează ce se întâmplă în curtea vecinilor. Noi am luat
șapte trofee și vom continua să cucerim campionate”
Iuliu
Mureșan, președinte CFR Cluj

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×