Sixto Peralta și-a găsit casa spartă când a revenit din vacanță

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sixto Peralta a început cu stângul noul an la Cluj. Între
sărbători, casa închiriată de club a fost prădată de hoți. „Bine că
nu mi-au luat echipamentul de la CFR”, a glumit amar „Mumo” pe
seama nefericitului incident.

După concediul petrecut în familie acasă, în Argentina, „Mumo”
Peralta a revenit duminică la Cluj. La capătul unui drum de aproape
jumătate de zi, Sixto nu mai avea mintea decât la pernă, așa că de
la aeroport a luat-o direct spre casa închiriată de club în
cartierul Bună Ziua. Acolo, supriză! Ușa imobilului era forțată!
După câteva clipe de panică, a intrat în casă, unde nu și-a mai
găsit televizorul și calculatorul. „Mi-au mai luat și alte lucruri
personale, dar fără mare valoare. Ce era de preț, ghetele de
fotbal, nu erau la mine, ci la club! Nu mi-au luat nici
echipamentul de joc!”, a mai avut curaj să se amuze „Mumo”, mai
ales că paguba făcută de hoți nu e una foarte mare.

Poliția
n-a dat de infractor

Ofițerii de la Criminalistică au aflat de caz la puțin timp după
producerea spargerii, dar nu au putut lua legătura cu jucătorul,
deoarece nu avea deschis telefonul dat de club, așa că i-au alertat
doar pe oficialii CFR-ului, pe care i-au rugat să păstreze secretul
până la revenirea mijlocașului în România. „Atâta ghinion să am eu!
Sper ca tot ghinionul meu și al echipei de anul trecut să se fii
spart odată cu această problemă a mea”, speră Sixto.

180 de mii de euro
e contractul lui Mumo la Cluj, angajament modificat vara trecută.
370.000 de euro a fost salariul lui Peralta sezonul trecut

„Hoții mi-au luat un televizor și un calculator, nu mare lucru.
Bine că nu mi-au luat ghetele”, Sixto Peralta, mijlocaș CFR
Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×