FOTO 26 de jucători la reunirea campioanei!** Fostul secund al lui Donadoni a ajuns la Cluj

FOTO 26 de jucători la reunirea campioanei!** Fostul secund al lui Donadoni a ajuns la Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR a dat startul azi la pregătiri pentru sezonul de primăvară,
în care are ca obiectiv declarat titlul de campioană, deși clubul
se află la 12 puncte de Galați.

Clujenii au efectuat o primă ședință de pregătire în jurul orei
11:00, la care a absentat motivat tehnicianul Alin Minteaun, plecat
la București la cursurile pentru Licența PRO.

De asemenea, au absentat motivat Piccolo (acuză ușoare probleme
medicale) și E. Kone.

La antrenament nu au fost prezenți Peskovic, Y. Kone, Tony,
Alcantara, Sforzini și Anselmo, fotbaliști puși pe lista de
transferuri. Aceștia urmează să își rezilieze contractele. Cei care
nu se vor înțelege cu șefii din Gruia în legătură cu o despărțire
pe cale amiabilă, se vor antrena cu Horia Cârlan.

Mincă a
ratat reunirea

Mincă se prezintă la reunirea Brașovului, deși a semnat pe cinci
ani cu CFR din vară. Șefii din Gruia i-au promis însă că-l
„rezolvă” săptămâna asta pentru a pleca în cantonamentul
„vișiniilor” din Turcia.

Portarul Brașovului, Mihai Mincă, a parafat un angajament pe cinci
ani cu echipa din Gruia acum o săptămână, contract ce intră în
vigoare abia din vară. Deși era sigur că se va prezenta la reunirea
CFR-ului de astăzi, Mihai a fost întors din drum. Jucătorul a
plecat în cele din urmă la Brașov, deoarece oficialii clujeni și
cei ai Brașovului n-au ajuns la un acord pentru transferul de acum
al portarului.

Echipa de sub Tâmpa cere aproape 100.000 de euro pentru a-l lăsa pe
portar la CFR din iarnă, în timp ce oficialii din Gruia vor să dea
un jucător la schimb în locul banilor. „Respect contractul pe care
îl am, încă sunt fotbalistul Brașovului, dar îmi doresc să vin de
acum la Cluj”, s-a limitat să spună Mincă. Fotbalistul are și
promisiunea șefilor lui CFR că vor regla transferul săptămâna asta
și că el va face parte din lotul lui Minteuan ce va pleca sâmbătă
în Turcia.

Secundul
lui Donadoni la Cluj

Pietro Spinosa e de azi noul antrenor cu portarii al lui CFR și,
totodată, secundul lui Minteuan. Italianul a lucrat aproape 10 ani
la Livorno, încheindu-și perioada la echipa toscană în 2009.
Spinosa a colaborat la Livorno cu Roberto Donadoni și Carlo
Mazzone, iar cel mai cunoscut portar cu care a lucrat e Marco
Amelia, actualul goal-keeper al lui Milan.

LOTUL PREZENT LA REUNIRE:
Portari: Stăncioiu, Nuno, Tiut (junior), Amadio
Fundași: Panin, Rada, Cadu, Mocanu (junior), Diogo, Edimar, Maftei
(transferat de la Urziceni), Veloso,
Mijlocași: G. Mureșan, Kivuvu, Negruț (junior), De Zerbi, Peralta,
Hora, Bastos, E. Dică, Nicoară (transferat de la Brănești)
Atacanți: Traore, Bud, Batin, Bjelanovic, Păun (junior).

PROGRAM DE PREGĂ‚TIRE CFR CLUJ

CANTONAMENTE: 15 – 25 ianuarie (Antalya – Turcia),
28 ianuarie – 11 februarie (Antalya)
AMICALE: FC Horst (Olanda V, 22 ianuarie), Metalurg Donetsk
(Ucraina I, 24 ianuarie), SV Ried (Austria I, 1 februarie), Koper
(Slovenia I, 3 februarie), NK Rijeka (Croația I, 6 februarie),
Litex (Bulgaria I, 9 februarie)

Foto: DAN TĂ‚UȚAN

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…