„Culio poate să ajungă un idol, cum a fost Hagi”

Redactor:
Daniel Lup
  • Publicat:
  • Actualizat:

Impresarul Marcel Popescu, cel care l-a adus în 2007 la CFR, a
vorbit pentru www.prosport.ro despre mijlocașul argentinian.

„Îi doresc lui Culio să ajungă idol la Galatasaray, așa cum
au fost Hagi sau Popescu. Cred că are calități să ajungă să fie
iubit de turci. Sper să rămână acolo minim trei ani, să câștige
titluri cu Galata. Poate să mai crească, acum are numai 26 de ani.
Când a venit în România, era un nimeni, acum toată lumea de la Cluj
îl apreciază. Seriozitatea și constanța în jocuri sunt calitățile
sale. Să nu uităm că a impresionat la prima participarea a Clujului
în Liga Campionilor, iar în actuala ediție este al doilea pasator.
Campionatul Turciei este unul în creștere. Acolo au ajuns recent
Simao, Almeida, Quaresma, jucători de clasă
mondială”

„Când a venit la CFR, am spus că Culio are calități precum
ale lui Hagi. Nu m-am înșelat. Mă bucur că proiectul serios pe care
l-am avut la CFR are acum rezultate. L-am transferat pe Pereira la
Porto, pe Dubarbier la Lorient, iar acum Culio este ca și
achiziționat la Galatasaray. De asemenea, Deac a plecat la Schalke.
Patru transferuri importante făcute de CFR, dintre care trei
jucători au fost aduși de mine”

Culio a ajuns la CFR Cluj în iunie 2007. CFR a plătit 100.000 de
dolari pentru un împrumut pe 6 luni și mai apoi 600.000 de dolari
pentru transferul definitiv.

Argentinianul a jucat în 107 partide pentru clujeni în Liga I, 22
în cupele europene, 15 în Cupa României. De asemenea, Culio a
evoluat și în Supercupa României cu Unirea Urziceni, în 2009 și în
2010.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…