Agonie și extaz** pentru Cristi Chivu în 2010

Cristian Chivu, căpitanul echipei naționale a României și jucător de bază al formației Internazionale Milano, a trecut prin momente de groază la începutul anului 2010, când, în 6 ianuarie, în timpul unui meci, a suferit o accidentare gravă la cap, care i-a pus cariera dar și viața în pericol. La cinci luni după acea accidentare, Chivu ridica trofeul Ligii Campionilor la Madrid, alături de coechipierii săi, el adăugându-și în palmares în același an și titlul în Italia, Cupa Italiei, Supercupa Italiei, dar și trofeul Campionatului Mondial al cluburilor.
Agonie și extaz** pentru Cristi Chivu în 2010

Cristian Chivu, căpitanul echipei naționale a României și
jucător de bază al formației Internazionale Milano, a trecut prin
momente de groază la începutul anului 2010, când, în 6 ianuarie, în
timpul unui meci, a suferit o accidentare gravă la cap, care i-a
pus cariera dar și viața în pericol.

La cinci luni după acea accidentare, Chivu ridica trofeul Ligii
Campionilor la Madrid, alături de coechipierii săi, el adăugându-și
în palmares în același an și titlul în Italia, Cupa Italiei,
Supercupa Italiei, dar și trofeul Campionatului Mondial al
cluburilor.

În primul interviu acordat după incidentul din data de 6 ianuarie,
Chivu spunea că i-a fost teamă că ar putea muri în timpul operației
la cap și că și-a dat seama imediat că este vorba de o accidentare
gravă. „În momentul impactului, nu am auzit un zgomot care să
semene cu cel făcut de un cap spart. Însă senzația de teamă am
simțit-o imediat. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat, pentru că am
simțit o gaură în cap. Am înțeles imediat că mă vor opera, iar
medicul Combi (n.r. – responsabilul departamentului medical de la
Inter Milano, Franco Combi) a avut atitudinea potrivită atunci când
mi-a confirmat că trebuie să mă operez, chiar în timp ce ne aflam
în ambulanță”, spunea Chivu.

El le-a povestit italienilor că în acele momente se gândea la tot
ce este mai rău și a mărturisit că și-a pierdut cunoștința poate
pentru 2-3 secunde, „nu mai mult”, amintindu-și impactul cu
jucătorul Pellissier, dar nu și căzătura.

Pentru român, perspectiva asupra vieții s-a schimbat mult: „Dacă aș
fi fost întrebat înainte de data de 6 ianuarie de ce îmi este frică
în viață, aș fi spus: «Că ar putea să i se întâmple ceva rău
fetiței mele, Natalia». Pe 6 ianuarie mi-a fost frică că ar putea
să nu-mi mai fie frică pentru fiica mea”.

După numai 40 de zile de la operație, Chivu și-a reluat
antrenamentele la Inter. El a revenit pe teren mult mai repede
decât se așteptau medicii, însă va evolua de acum încolo cu o cască
de protecție. Deși accidentat, Chivu a fost trecut de antrenorul
Jose Mourinho pe lista jucătorilor pentru Liga Campionilor, reușind
chiar să fie prezent în teren la marea finală de la Madrid, unde
Inter și-a adăugat în palmares, pentru a treia oară în istoria sa,
cel mai important trofeu al Europei fotbalistice la nivel de
club.

Însă pe lângă satisfacțiile fotbalistice, 2010 i-a adus bucurii și
în plan personal, el devenind tată pentru a doua oară, micuța
Anastasia născându-se în noiembrie la o clinică din Milano.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]