La vremuri noi, tot noi! **Dinamo continuă întărirea prin repatrieri! Ce fin de-al lui Borcea se va întoarce în „Groapă”

La vremuri noi, tot noi! **Dinamo continuă întărirea prin repatrieri! Ce fin de-al lui Borcea se va întoarce în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Giani Kiriță (33 de ani) este pansamentul pe rană pe care Cristi
Borcea îl vede pentru defensiva lui Andone. Stoperul, care își va
rezilia contractul cu Bursaspor la începutul anului 2011, ar putea
merge cu Dinamo în cantonamentul din Antalya.

Înainte de a pleca în vacanța din Thailanda, Ioan Andone a
declarat că are nevoie de un fundaș central cu experiență, care să
dea încredere defensivei. Defensivă care a fost punctul slab al
echipei în turul campionatului. De la Miami, Borcea a găsit imediat
omul potrivit. Cu experiență – așa cum a cerut antrenorul,
dinamovist – așa cum îi place lui, plus fin de-al său. Este vorba
despre Giani Kiriță, fostul căpitan al „câinilor” care a căzut în
dizgrație la Bursaspor, campioana Turciei. De altfel, la începutul
anului, Giani își va rezolva situația cu actualul său club, urmând
să devină jucător liber de contract.

Momit și
de Sabău

La fel ca în cazul repatrierii lui Dănciulescu, „câinii” au
concurență pentru a-l „semna” pe Kiriță din partea celor de la FCM
Târgu Mureș. Totuși, Giani le-a transmis apropiaților că nu va
merge în Transilvania, chiar dacă oferta echipei lui Ioan Ovidiu
Sabău va fi mai bună. „De fiecare dată când am venit ca spectator
pe Dinamo, fanii m-au aplaudat, m-au elogiat. Nu pot să le întorc
spatele”, s-a confesat fostul căpitan din „Groapă”.

„Aștept cartea
verdeӼ

Giani Kiriță își petrece ultimele zile din 2010 în mijlocul
familiei, la munte. În acest sens, fundașul central și-a procurat
un Citroen 4×4 pentru a nu avea probleme cu zăpada, mai ales că are
de gând să meargă în mai multe locuri. Legat de revenirea în țară,
Kiriță a refuzat să detalieze: „Acum vreau să-mi reziliez
contractul cu Bursa. După ce voi avea cartea verde în mână,
discutăm altfel!”.

„Rămâne să căutăm un jucător de care avem nevoie acolo,
în centrul apărării. Un fotbalist cu experiență, care să dea
siguranță”
, Ioan Andone, antrenor Dinamo

2
titluri și 3 Cupe a câștigat Kiriță la
Dinamo

12
meciuri în campionat și 4 în Cupa României a bifat Kiriță
sub comanda lui Andone, în 2003

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri