Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Anul 2010 a fost cel mai negru din cariera mea!** Rapidul încă mai are șanse la titlu”

„Anul 2010 a fost cel mai negru din cariera mea!** Rapidul încă mai are șanse la titlu”

Jucătorul Rapidului Ionuț Stancu spune că anul 2010 a fost unul "negru" pentru el din punct de vedere profesional, el nefiind folosit în niciun meci de formația giuleșteană, dar speră că i se va ivi ocazia de a juca în 2011. "Pe plan profesional pot spune că anul acesta a fost cel mai negru din cariera mea. Am rupt împrumutul cu Pandurii în pimăvară, iar la Rapid nu am jucat niciun minut. Nu am primit explicații din partea conducerii, dar sper ca în 2011 să am și eu șansa mea și să profit de ea. Mai am un an contract cu Rapid și vreau să-l respect, dar vreau să fiu și folositor", spune fundașul de 27 de ani. El crede că Rapid nu mai poate rata în acest an prezența pe podium, considerând, totodată, că giuleștenii păstrează șanse la titlu. "La Rapid mereu obiectivul a fost să prindem podiumul. Din păcate în ultimi ani s-a ratat chiar și prezența în Europa. De data asta sperăm să nu mai ratăm podiumul, deși eu cred că încă mai avem șanse la titlu", a afirmat jucătorul.
"Anul 2010 a fost cel mai negru din cariera mea!** Rapidul încă mai are șanse la titlu"

Jucătorul Rapidului Ionuț Stancu spune că anul 2010 a fost unul
„negru” pentru el din punct de vedere profesional, el nefiind
folosit în niciun meci de formația giuleșteană, dar speră că i se
va ivi ocazia de a juca în 2011.

„Pe plan profesional pot spune că anul acesta a fost cel
mai negru din cariera mea. Am rupt împrumutul cu Pandurii în
pimăvară, iar la Rapid nu am jucat niciun minut. Nu am primit
explicații din partea conducerii, dar sper ca în 2011 să am și eu
șansa mea și să profit de ea. Mai am un an contract cu Rapid și
vreau să-l respect, dar vreau să fiu și folositor”
, spune
fundașul de 27 de ani.

El crede că Rapid nu mai poate rata în acest an prezența pe
podium, considerând, totodată, că giuleștenii păstrează șanse la
titlu. „La Rapid mereu obiectivul a fost să prindem
podiumul. Din păcate în ultimi ani s-a ratat chiar și prezența în
Europa. De data asta sperăm să nu mai ratăm podiumul, deși eu cred
că încă mai avem șanse la titlu”,
a afirmat jucătorul.

Cât despre scandalul din vestiarul Rapidului, dintre cei doi
portari Bornescu și Coman și conducere, Stancu spune că este mai
mult o invenție a presei: „Este cam forțat când se spune că
este scandal. Cei doi sunt buni prieteni, sunt doi jucători de mare
valoare și eu cred că această concurență este benefică
echipei”.

Totuși în 2010 au existat și momente fericite pentru Stancu. El
s-a căsătorit în vară, naș fiind chiar portarul Rapidului Dănuț
Coman. „Măcar am avut satisfacție pe plan personal. Am
făcut un pas important în viață și poate în 2011 familia se va
mări, dar toate la timpul lor”
, a afirmat Stancu, cel care
va petrece Crăciunul alături de cumnatul său Gabriel Velcovici, de
la Gloria Bistrița, cei doi fiind căsătoriți cu gemene.

Mediafax

Parteneri
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Mediafax
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Cancan.ro
O româncă de 17 ani, protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase campanii publicitare internaționale alături de Usain Bolt
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Râzi cu lacrimi
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Descopera.ro
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Promotor.ro