Holurile Teatrului „Marin Sorescu”, din Craiova, par interminabile, iar singurul lucru care te ghidează prin labirint e mirosul vechi, desprins parcă din alte timpuri, care se îmbină într-un mod ciudat cu cel al vopselei proaspete. „Te pomenești că mi-au făcut ăștia teatru nou! Au schimbat pe aici, că n-am mai fost de ceva timp”, se aude vocea maestrului Tudor Gheorghe în penumbră.
Ne invită în cabina sa, cea cu numărul 10. O cifră care, în fotbal, l-ar plasa pe celebrul artist alături de „Regele” Hagi sau de Maradona. Urmează o discuție despre drama unei „iubiri alb-albastre” cu un titan, un om care spune despre sine că a rămas singurul brand al Olteniei după dispariția nașului său, Adrian Păunescu. (Își așază paltonul și pălăria pe patul mic din cabină și se pregătește de interviu. Observă însă foaia pe care reporterul și-a notat câteva idei: „Nu-mi spune ce mă întrebi! Dă-i drumul, că suntem profesioniști, ce dracu’!”)
Maestre, cum se vede sportul românesc de pe scena sălii de spectacole?
Dragul meu, să știi că nu sunt un om din afara fenomenului sportiv. Știu bine ce se întâmplă, îi urmăresc toate ramurile. Dar în ultima perioadă mă îngrijorează foarte mult această criză de valoare pe care o traversăm.
„Puteam să ajung campion la judo”
De ce credeți că am ajuns aici?
Eu am încercat să aflu răspunsul și l-am întrebat pe Aurică Beldeanu: „Bă, ce dracu’, nu mai aveți copii? Că noi eram pepinieră, Craiova dădea talente unul după altul”, și mi-a spus o chestie senzațională: „Nea Tudore, copiii nu mai joacă mingea în spatele blocului, acum stau numai pe calculatoare!”. Iar noi nu avem o politică rațională de promovare a sportului în școli. Că doar americanii au avut computere cu mult înaintea noastră și tot sunt performanți în sport! Ei au o programă școlară serioasă, iar la noi se taie orele de educație fizică. Aici e tragedia!
Ați făcut sport?
Știi, mereu sunt întrebat care este secretul faptului că fac spectacole de două ore și jumătate, singur pe scenă, și nici măcar nu transpir. Am făcut sport la viața mea! Păi trupul ăsta trebuie să exprime ceva când ești pe scenă.
Ce sport?
Când am venit în teatru, m-am apucat să fac primul spectacol și mi-am dat seama că n-am respirație. Gândisem bine spectacolul, dar nu aveam suflu să duc două reprize (râde). Atunci m-am apucat de judo. Am fost la un pas să ajung campion național, dar pe mine nu mă interesa asta, ci să-mi fac condiție fizică.
Revenind la criza din sport. Universitatea Craiova, echipa dumneavoastră de suflet, e într-o situație dificilă. Vă doare că a ajuns aici?
Nu! Eu sunt acela care a cântat „O iubire alb-albastră la Craiova e mereu”. Am urmărit fenomenul Craiova, am fost prieten foarte bun cu ei, cu acei copii frumoși: Balaci, Cîrțu, Ștefănescu. Ei aveau o mândrie extraordinară. Nu câștigau bani mulți, erau angajați fictiv pe la Electroputere și luau 1.200 de lei pe lună. Le mai dădeau o butelie, o chestie acolo. Dar mureau de bucuria jocului! Și acum?
În clipa în care sportul s-a îndepărtat de bucuria jocului și au primat interesele financiare, a dispărut totul. Nu mai există mândria de a-ți reprezenta țara sau clubul! Nu! Baniiiiiiii! Atât! Păi, acum, un băiat aflat la vârsta de a intra în prima echipă, prima chestie la care se gândește e contractul! Cât ia!
Nici măcar venirea lui Victor Pițurcă nu v-a făcut să sperați că lucrurile se vor schimba în bine?
Nu m-a entuziasmat câtuși de puțin, eu știu foarte bine sistemul fotbalului românesc: vorbe, amăgiri, bani! Totul pornește de la bani! V-am spus, nu mai există acea flacără interioară, acea bucurie a jocului care exista înainte. Și asta nu pornește numai de la jucători, ci și de la impresari. Acești indivizi care s-au îmbogățit prin șmecherii și prin inginerii financiare. Aici e cea mai mare durere. Copiii ăștia, care sunt talentați cât încape, sunt momiți de alde Becali și ăștia. Zic de ei, pentru că sunt cei mai cunoscuți… „Oltenii să renunțe la o bere pe lună ca să salveze echipa” Există vreo soluție pentru a scoate Universitatea din criză?
Da! Eu nu vreau să le dau idei acum, ca să le cer drepturi de autor după aceea (râde cu poftă). În primul rând, să i se returneze lui Mititelu banii pe care i-a băgat cu sufletul în echipa asta. Nu știu cum, dar să i se dea banii. Apoi, să vină unul, eu, de pildă, dar nu prea am timp de așa ceva, și să spună: „De mâine deschid un cont și fiecare oltean care-și dorește ca Universitatea să renască să pună 5 lei!”. Atât! Să renunțe la o bere pe lună și Universitatea va renaște! Și nu va mai fi nici a lui Mititelu, nici a lui Nețoiu sau a ăluia… Staicu. Va fi echipa Olteniei! Credeți că poate fi implementată o astfel de metodă?
Ideea e nobilă, e frumoasă, dar mi-e teamă că toți ăștia care urlă pe stadioane și strigă tot felul, când va fi vorba să dea… nu știu ce să zic. Repet, o bere pe lună! Nu mai mult… „Becali e labil psihic absolut” Cristi Minculescu a spus, după transplantul de ficat pe care l-a suferit, că Universitatea l-a ținut în viață. Ați avut și dumneavoastră clipe în care echipa v-a dat putere?
Eu am fost deasupra fenomenului, l-am înțeles altfel! Am spus-o în perioada de dinaintea Revoluției că orașul Craiova se mândrește cu trei instituții de bază, trei branduri, cum se zice acum: Electroputere, Universitatea Craiova și Tudor Gheorghe. Electroputere s-a dus dracu’, s-a împărțit, Universitatea se târăște, iar eu am rămas singurul care ia trei puncte și acasă, și în deplasare. N-am avut niciodată meci nul! Acesta e rezultatul seriozității și al antrenamentului.
De ce credeți că lumea nu se mai înghesuie pe stadioane, ca înainte?
Spectacolul fotbalistic a murit! Asta din cauza ma-ne-vre-lor! Jucătorii sunt debusolați! Ă‚ia de la Steaua cum să joace, când li se schimbă antrenorul din trei în trei luni? Nimeni nu mai știe nimic acolo, Becali fiind labil psihic absolut! N-ai văzut cum se bucură de-i sar ochii din cap: „Tiki-taka, tiki-taka”! Și după, când ia bătaie, buf: „Cei mai tâmpiți, îi dau afară pe toți?” (îl imită perfect pe patronul Stelei). Păi lui Becali dacă-i iei televizorul, în trei luni se sinucide. Altfel, mie mi-e drag de el de nu mai pot. Are un suflet imens, de copil.
Ați spus că urmăriți toate evenimentele sportive. Vă uitați și la emisiunile sportive?
Nu, n-am la ce! Eu nici nu apar la televizor, decât o dată pe an. Unde să apar? N-am loc! Vrei să mă duc la nu știu ce emisiune și să mă întrebe moderatorul cum stau cu gagicile? Sau de vedetele astea de Dorobanți care fac accident cu mașina și apoi umblă libere? Asta nu e lumea mea. Eu sunt omul care muncește de-i sar ochii din cap! Nu trece o zi fără să am un program de gimnastică de o oră. Sunt dependent de mișcare. „Mutu ar avea loc în naționala tuturor timpurilor”
Maestrul are o viziune personală asupra problemelor de care s-a lovit Adi Mutu, mai ales în „cazul cocaina”: „Dacă era curios, de ce nu s-a dus la doctorul de la Chelsea să se drogheze sub asistență medicală? Vedea cum e, i se făcea rău și își vedea de treabă”.
Cu ce gen muzical ar putea fi comparat fotbalul românesc?
Cu manelele! Britanicii sunt rock, firește, nemții sunt marș, că știu exact unde se duc când pornesc la drum, iar noi – manele cât încape. Trebuie schimbat tot! Numai că instituțiile noastre abilitate tac! Au încercat să intre un pic în fotbal. De ce n-au mers până la capăt? Să vezi cum reînvia fotbalul! Și Iisus a trebuit să moară ca să reînvie!
Nici la nivel de echipă națională nu stăm mai bine…
N-avem națională! Pe noi ne-a nenorocit și internaționalizarea. Din această cauză nu vom avea niciodată echipă națională. Până nu ne vom întoarce către valorile noastre, nu o să avem echipă, punct!
E și Răzvan Lucescu de vină?
Nici Mourinho, dacă ar veni acum, n-ar avea ce să facă. Eu îl știu pe Lucescu de mic, de când se târa pe la ușă să asculte ce vorbesc cu taică-su, pe la Hunedoara. Uite, noi ne bazăm pe Chivu, un băiat excepțional, un copil blând, un profesionist fără doar și poate, dar care nu e fotbalistul acela de care avem noi nevoie. Dovadă că în confruntările importante au trecut ăia pe lângă el…
Putea fi Mutu acela?
Adrian da! El e fotbalist, dar n-are aici… (arată cu degetul spre cap). Dacă ar fi să fac o echipă națională a tuturor timpurilor, Mutu ar avea loc. Un talent extraordinar. Dar l-a furat valul prea devreme. Îți dai seama, s-a văzut bietul copil din Pitești în Anglia și cu banii ăia. Câștiga o sută și ceva de lire pe oră! Trivale e Trivale, țuica de dude o știa doar Dobrin, iar el a descoperit altceva… N-ai voie să faci așa ceva. Putea să facă altă chestie, dacă tot murea de curiozitate.
Ce anume?
Se ducea la antrenorul lui și îi zicea: „Șefu’, dă-mi doctorul de la echipă, nu joc etapa viitoare, și dă-mi să mă droghez, că mor de curiozitate!”. Și, sub asistență medicală, îi facea ăla un drog și a doua zi îi era rău de nu s-a pomenit și termina definitiv cu toate curiozitățile astea și-și vedea de treabă.
Vă doare când vedeți atâția jucători talentați care se irosesc?
Inconștiența acestor copii care fac sporturi de performanță este că realizează mult prea târziu cât de scurtă este viața de sportiv. Pe urmă începe șocul cumplit de a fi nimeni! Nu-ți dai seama… Nu-ți dai seama… După ce ai fost aclamat de un stadion întreg, să ieși pe stradă anonim, sărăcuț. E cumplit! Să nu își bată joc de anii ăștia!
(Interviul a luat sfârșit după fix o oră. „Mă duc să urmăresc meciul de handbal, România – Serbia”, ne anunță Maestrul cu un zâmbet larg)
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER