De la Narcis, pentru Maradona

De la Narcis, pentru Maradona
  • Publicat:
  • Actualizat:

E o tradiție: toate echipele care evoluează în cupele europene
împotriva lui Napoli donează, la muzeul amenajat în cinstea lui
Diego Maradona, câte un tricou cu autografele tuturor jucătorilor
din lot. Banii care sunt strânși din biletele de intrare sunt
donați caselor de copii și bătrâni.

În apartamentul pe care îl împarte cu mama sa, Massimo Viglianti
și-a făcut un adevărat altar. Tatăl său a fost administratorul
stadionului pe vremea când argentinianul evolua sub culorile
alb-albastre, iar mama lui a avut grijă de copiii lui Maradona.
Normal, de câte ori a ajuns la Napoli, „Butoiașul Atomic” a vizitat
și muzeul care-i poartă numele, dându-i proprietarului fel și fel
de tricouri purtate de-a lungul timpului. Evident, Massimo n-a
rămas dator și și-a botezat ambii copii cu numele lui Diego.
Managerul Stelei, Narcis Răducan, a donat și el un tricou cu
autografele jucătorilor steliști. „Când eram la juniori, mă uitam
la TV la Maradona și pe urmă încercam și eu să-i repet schemele.
Culmea, am început să lovesc mingea și cu piciorul stâng, ceea ce
nu făceam până atunci. Mi-a prins bine!”, a spus Narcis.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…