25 de milioane de motive!** Barcelona a luat o decizie fără precedent în istoria clubului

Redactor:
Mihai Molnar
25 de milioane de motive!** Barcelona a luat o decizie fără precedent în istoria clubului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe final de contract cu UNICEF, Barcelona se gândește să mai
reducă din actele caritabile. Presa spaniolă anunță că, în premieră
în istoria clubului, gruparea catalană ar putea accepta un sponsor
comercial pe tricou, de la care așteaptă 25 de milioane de euro pe
sezon.

Un sponsor pe tricou e echivalent cu o creștere a bugetului
clubului. În general, pentru că mai există și excepții. Cele mai
cunoscute sunt Bilbao și Barcelona. Nu ar trebui să mire pe nimeni
că e vorba de două echipe din Țara Bascilor și Catalunia, regiuni
cunoscute pentru spiritul separatist și mândru al nativilor lor.
Câteodată, și din varii motive, și acesta se mai înclină. În fața
problemelor financiare, primii care au cedat sunt cei de la Bilbao,
în 2008, când au acceptat pentru prima dată, după 110 ani de
existență, un alt nume pe tricou. Un compromis doar pe jumătate,
fiind vorba de o rafinărie de petrol din Țara Bascilor. Doi ani mai
devreme, Barcelona a primit și ea un logo pe tricouri, dar era
vorba de o cauză nobilă, în care cei care scoteau banii din buzunar
erau chiar catalanii! Doar că vremurile s-au schimbat, la fel și
președinții Barcelonei.

UNICEF
costă bani

În 2006, cu Laporta președinte, Barcelona a semnat un acord pe
cinci ani cu UNICEF, în urma căruia accepta logo-ul cunoscutei
organizații pe fața tricoului. În plus, gruparea de pe „Camp Nou”
varsă anual de atunci 1,5 milioane de euro în conturile UNICEF!
Sport, ziarul de casă al Barcelonei, a anunțat, ieri, citând surse
apropiate de clubul catalan, că actualul președinte, Sandro Rossel,
studiază posibilitatea acceptării unui sponsor pe tricou. Unul care
să dea bani, de data aceasta, în premieră în istoria de 111 ani ai
clubului! În funcție și de prelungirea sau nu a acordului cu
UNICEF, există trei variante, toate urmând să aducă bani
grei.

Mai mult
decât Real Madrid

Prima variantă, cea mai profitabilă, este cea în care UNICEF ar
urma să cedeze poziția de sponsor principal. 25 de milioane de euro
anual solicită Barcelona, cu două milioane mai mult decât încasează
Realul de la Bwin. În celelalte două cazuri, în care, în ambele,
UNICEF ar rămâne sponsor principal, pozițiile scoase la vânzare ar
fi pe spatele tricourilor, sub număr (12 milioane de euro), sau pe
spatele șortului de joc (între 6 și 12 milioane). Doar că, în
ipoteza în care UNICEF rămâne sponsor, pare exclusă asocierea cu
niște companii internaționale ce domină acum piața de profil, și
anume casele de pariuri.

23,6 milioane de
euro
este cea mai mare sumă pe care o
plătesc în acest moment două companii, AON și Standard Chartered,
pentru a apărea pe tricourile lui Manchester United, respectiv
Liverpool

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…