Juniorii se descurcă mai bine decât echipa mare!** Dinamo – Steaua 1-3, la U19! Rafi Stănescu, în centrul atenției

Ieri, din derby-ul Dinamo - Steaua s-au mai jucat două acte, de data aceasta în rezumat, pentru că s-au înfruntat grupele U 19 și U 17 ale celor două cluburi. La prima dintre ele, în „rândul" dinamoviștilor a sărit în ochi Raphael Stănescu, cel mai în vogă puști al lui Dinamo. Acesta a fost permanent în centrul atenției, chiar dacă echipa sa a pierdut cu 1-3. Ieri, pe marginea terenului „Florea Dumitrache" din Complexul Sportiv Dinamo se strânsese ca la consiliu toată conducerea tehnică și sportivă a „câinilor". Andone, Țălnar, Prunea, Ganea, Dănilescu și Moldovan au venit toți pentru a-l urmări pe Rafi Stănescu. Și puștiul dinamovist și-a intrat în rol. Cu numărul 10 pe spate, Raphael a cerut mingea permanent, a jucat tot timpul cu fața la poarta adversă și a încercat mereu să găsească soluția neașteptată. La pauză a fost luat de după gât de Andone, care i-a explicat câteva minute ce greșeli a făcut. Era doar 1-1. Până la final, Steaua a majorat diferența la 3-1, Rafi a fost înlocuit, iar la final a fost anunțat de tehnicianul echipei mari că de azi se va antrena din nou alături de Marius Niculae și compania. Meciul de la U 17, dintre Dinamo și Steaua, s-a terminat tot în favoarea roș-albaștrilor, care s-au impus cu 1-0, gol Dedu
Juniorii se descurcă mai bine decât echipa mare!** Dinamo - Steaua 1-3, la U19! Rafi Stănescu, în centrul atenției

Ieri, din derby-ul Dinamo – Steaua s-au mai jucat două acte, de
data aceasta în rezumat, pentru că s-au înfruntat grupele U 19 și U
17 ale celor două cluburi. La prima dintre ele, în „rândul”
dinamoviștilor a sărit în ochi Raphael Stănescu, cel mai în vogă
puști al lui Dinamo. Acesta a fost permanent în centrul atenției,
chiar dacă echipa sa a pierdut cu 1-3.

Ieri, pe marginea terenului „Florea Dumitrache” din Complexul
Sportiv Dinamo se strânsese ca la consiliu toată conducerea tehnică
și sportivă a „câinilor”. Andone, Țălnar, Prunea, Ganea, Dănilescu
și Moldovan au venit toți pentru a-l urmări pe Rafi Stănescu. Și
puștiul dinamovist și-a intrat în rol. Cu numărul 10 pe spate,
Raphael a cerut mingea permanent, a jucat tot timpul cu fața la
poarta adversă și a încercat mereu să găsească soluția neașteptată.
La pauză a fost luat de după gât de Andone, care i-a explicat
câteva minute ce greșeli a făcut. Era doar 1-1. Până la final,
Steaua a majorat diferența la 3-1, Rafi a fost înlocuit, iar la
final a fost anunțat de tehnicianul echipei mari că de azi se va
antrena din nou alături de Marius Niculae și compania.

Meciul de la U 17, dintre Dinamo și Steaua, s-a terminat tot în
favoarea roș-albaștrilor, care s-au impus cu 1-0, gol
Dedu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro