Neagu, nr. 1?** Decide EURO

Redactor:
Marius Hutu
Neagu, nr. 1?** Decide EURO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un juriu format din cei mai buni antrenori ai lumii, precum
Marit Breivik, Evgeni Trefilov, Ulrik Wilbeck, Lino Cervar și
Heiner Brand, toți campioni mondiali, a nominalizat-o pe Cristina
Neagu (22 de ani) la titlul de cea mai bună handbalistă a lumii în
2010.

Federația Internațională de Handbal a publicat ieri listele cu
superlativele anului, la feminin nominalizările venind chiar
înaintea Europenelor, o premieră din acest punct de vedere. Câțiva
dintre cei mai faimoși antrenori ai momentului și o serie de
lectori IHF au inclus-o pe Neagu pe listă, alături de alte patru
staruri mondiale: Bojana Popovic (Muntenegru), Liudmila Postnova
(Rusia), Grit Jurack (Germania) și Kristine Lunde-Haraldsen
(Norvegia). La baza deciziilor au stat performanțele handbalistelor
din ultimul an și, probabil, capacitatea lor de a câștiga
Campionatul European cu naționala. Reprezentativele de la care
provin sunt între primele șase favorite la titlu, Danemarca fiind
singura țară exclusă din acest capitol.

Gațu:
„Cristina e cea mai bună din lume”

Până acum, Cristina Neagu a fost decisivă la calificarea
Oltchimului în finala Ligii Campionilor, fiind desemnată MVP-ul
Cupei Mondiale din Danemarca. Câștigătoarea va fi declarată în urma
voturilor exprimate online pe portalul www.ihf.info, o secțiune
fiind dedicată fanilor, iar alta mass-mediei, până pe 1 ianuarie.
„În mod normal, câștigă Neagu. Sunt convins însă că la voturi va
conta foarte mult Campionatul European, iar dacă România ajunge
sus, nu are cine să o bată”, ne-a declarat Cristian Gațu,
președintele FRH.

„Pentru mine, Cristina este cea mai bună din lume. Sunt
foarte mulțumită de evoluțiile ei din ultima vreme, iar vârful de
formă îl va prinde la Euro. Este deja încărcată de foarte multă
responsabilitate și împovărată de grija handbalului”
, a
susținut și Maria Covaci, antrenoarea care a descoperit-o pe
Neagu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41…
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale