„Fiara” despre venirea lui Cîrțu în Ghencea:** „Mai lipsea un nume de pe acea lungă listă!” :)

Lăcătuș a precizat că Steaua are șanse semnificative să-și îndeplinească obiective în toate competițiile în care este angrenată cu condiția ca jucătorii să trateze cu maximă seriozitate toate partidele indiferent de întrecerile în care evoluează. "Sper ca mâine lucrurile să se îndrepte din punct de vedere meteorologic, iar la meci să asiste cât mai mulți suporteri. Suntem agrenați în trei competiții și în toate cele trei întreceri avem șanse destul de mari să se ne atingem obiectivele. Mi-aș dori ca jucătorii să aibă aceeași atitudine la fiecare joc, indiferent de competiția în care se desfășoară meciurile. Toată lumea își dorea un spectacol fotbalistic și un rezultat foarte bun la meciul tur. Steaua a prestat un joc destul de bun pe Anfield. Nu mă deranjează absolut deloc dacă acum nu vom juca spectaculos, dar vom obține un rezultat favorabil", a declarat Marius Lăcătuș într-o conferință de presă. Referitor la faptul că fostul antrenor al CFR-ului, Sorin Cîrțu, va asista din tribune la meciul de mâine, Lăcătuș a spus glumind că "Sorinaccio" s-a alăturat unei lungi liste de posibili antrenori care ar urma să preia Steaua. "Lipsea un antrenor pe lista lungă de antrenori despre care s-a spus că vin la Steaua. Sorin va veni doar să vadă un spectacol fotbalistic de calitate", a încheiat Lăcătuș.
"Fiara" despre venirea lui Cîrțu în Ghencea:** "Mai lipsea un nume de pe acea lungă listă!" :)

Lăcătuș a precizat că Steaua are șanse semnificative să-și
îndeplinească obiective în toate competițiile în care este
angrenată cu condiția ca jucătorii să trateze cu maximă seriozitate
toate partidele indiferent de întrecerile în care evoluează.

„Sper ca mâine lucrurile să se îndrepte din punct de
vedere meteorologic, iar la meci să asiste cât mai mulți suporteri.
Suntem agrenați în trei competiții și în toate cele trei întreceri
avem șanse destul de mari să se ne atingem obiectivele. Mi-aș dori
ca jucătorii să aibă aceeași atitudine la fiecare joc, indiferent
de competiția în care se desfășoară meciurile. Toată lumea își
dorea un spectacol fotbalistic și un rezultat foarte bun la meciul
tur. Steaua a prestat un joc destul de bun pe Anfield. Nu mă
deranjează absolut deloc dacă acum nu vom juca spectaculos, dar vom
obține un rezultat favorabil”,
a declarat Marius Lăcătuș
într-o conferință de presă.

Referitor la faptul că fostul antrenor al CFR-ului,
Sorin Cîrțu, va asista din tribune la meciul de mâine
, Lăcătuș
a spus glumind că „Sorinaccio” s-a alăturat unei lungi liste de
posibili antrenori care ar urma să preia Steaua.

„Lipsea un antrenor de pe lista lungă de antrenori despre
care s-a spus că vin la Steaua. Sorin va veni doar să vadă un
spectacol fotbalistic de calitate”,
a încheiat
Lăcătuș.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania