Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Marica, după ce a fost suspendat 3 etape de federația germană: „Sunt șocat! Am vrut doar să-mi ajut echipa”

Marica, după ce a fost suspendat 3 etape de federația germană: „Sunt șocat! Am vrut doar să-mi ajut echipa”

Atacantul român al celor de la VfB Stuttgart, Ciprian Marica, a fost eliminat în ultima etapă de Bundesliga în meciul cu Hamburg pentru insulte aduse arbitrului Wolfgang Stark, iar Federația Germană l-a suspendat pe român trei etape pentru acest gest. Marica se apără spunând că nu i-a adresat injurii centralului și în consecință nu i se pare corectă decizia luată. "Sunt absolut șocat de decizia Federației de a mă suspenda trei etape. Nu mă așteptam la așa ceva. Nu l-am înjurat niciodată pe arbitru, iar persoanele care mă cunosc pot confirma faptul că nu folosesc un asemenea limbaj. Fundașul lui Hamburg, Westermann, i-a zis arbitrului că l-aș fi înjurat. Cu toate că am negat că aș fi spus așa ceva, centralul a luat decizia de a mă elimina. Nu-l condamn pe Westermann pentru că a recurs la acest gest, a fost greșeala mea că m-am implicat și nu am stat departe de acea fază. Îmi cer scuze față de suporteri și colegi, am încercat doar să-mi ajut echipa", a declarat Ciprian Marica în Bild. Ciprian Marica a marcat un gol și a fost eliminat în meciul pe care VfB Stuttgart l-a pierdut, sâmbătă, în deplasare, în fața formației Hamburger SV, scor 2-4, în etapa a XIV-a a campionatului Germaniei. Marica a marcat în mintul 9 și a fost eliminat în minutul 15. Celălalt gol al echipei sale a fost înscris de Gentner '46. Pentru Hamburger SV au înscris Trochowski '3, Pitroipa '29, Petric '36 și Van Nistelrooy '60.
Marica, după ce a fost suspendat 3 etape de federația germană: "Sunt șocat! Am vrut doar să-mi ajut echipa"

Atacantul român al celor de la VfB Stuttgart, Ciprian Marica, a
fost eliminat în ultima etapă de Bundesliga în meciul cu Hamburg
pentru insulte aduse arbitrului Wolfgang Stark, iar Federația
Germană l-a suspendat pe român trei etape pentru acest gest.

Marica se apără spunând că nu i-a adresat injurii centralului și în
consecință nu i se pare corectă decizia luată.

„Sunt absolut șocat de decizia Federației de a mă suspenda trei
etape. Nu mă așteptam la așa ceva. Nu l-am înjurat niciodată pe
arbitru, iar persoanele care mă cunosc pot confirma faptul că nu
folosesc un asemenea limbaj. Fundașul lui Hamburg, Westermann, i-a
zis arbitrului că l-aș fi înjurat. Cu toate că am negat că aș fi
spus așa ceva, centralul a luat decizia de a mă elimina. Nu-l
condamn pe Westermann pentru că a recurs la acest gest, a fost
greșeala mea că m-am implicat și nu am stat departe de acea fază.
Îmi cer scuze față de suporteri și colegi, am încercat doar să-mi
ajut echipa”,
a declarat Ciprian Marica în Bild.

Ciprian Marica a marcat un gol și a fost eliminat în meciul pe care
VfB Stuttgart l-a pierdut, sâmbătă, în deplasare, în fața formației
Hamburger SV, scor 2-4, în etapa a XIV-a a campionatului Germaniei.
Marica a marcat în mintul 9 și a fost eliminat în minutul 15.
Celălalt gol al echipei sale a fost înscris de Gentner ’46. Pentru
Hamburger SV au înscris Trochowski ‘3, Pitroipa ’29, Petric ’36 și
Van Nistelrooy ’60.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]