A „trădat” și Hagi

Redactor:
Mihai Molnar
A
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din 1902 încoace, de la prima înfruntare Barcelona – Real, 33 de
jucători au ajuns să evolueze, de-a lungul timpului, pentru ambele
echipe de top ale Spaniei. Printre aceștia se află și românul Gică
Hagi, pus la loc de cinste de cei de la Marca printre cei mai
buni jucători care au reprezentat ambele cluburi, alături de Figo,
Eto’o și Ronaldo.

Prima „trădare” a venit chiar în 1902, când Alfonso Albeniz a lăsat
Catalunia pentru Madrid. Ultima, în 2007, când Saviola a ajuns la
Real. Din cei 33 de jucători, 20 au fost spanioli, restul străini.
Hagi e singurul român și a petrecut două sezoane la Barcelona
(1994-1996), după ce îmbrăcase, pentru aceeași perioadă, și tricoul
„galacticilor” (1990-1992). La fel ca și alți 13 fotbaliști,
„Regele” n-a schimbat direct cele două rivale, acesta fiind,
probabil, și motivul pentru care n-a avut probleme cu fanii.
Ceilalți au făcut-o direct, majoritatea la începutul anilor 1900.
Ultimul a fost Figo (2000), dar a regretat enorm.

Ibrahimovic, la un pas să fie „noul Figo”

Idol în Catalunia timp de cinci ani, Figo a fost subiectul unui
transfer controversat la Real. În 2002, când s-a întors pe „Camp
Nou” în tricoul rivalei, a primit o ploaie de înjurături și un cap
de porc. În vară, Ibrahimovic ar fi putut să-i calce pe urme. „Când
am venit aici, l-am vrut la Real, dar a fost imposibil. După ce s-a
întâmplat cu Figo, cred că vor trece secole până când un jucător se
va transfera direct de la Real la Barca sau invers”, a dezvăluit,
ieri, Mourinho.


64 de meciuri
și 15 goluri e palmaresul lui Hagi
la Real Madrid

35 de partide a jucat Hagi pentru
Barcelona, reușind să înscrie 7
goluri


Alibec
l-a convins pe Benitez

Denis Alibec (foto) s-a antrenat cu echipa mare a Interului și ar
putea juca mâine al doilea meci consecutiv pentru nerazzurri în
Serie A, acasă, cu Parma, după ce weekendul trecut a intrat în
minutul 68 al partidei cu Chievo. Ambele echipe trec printr-o
perioadă nefastă, dar Inter e favorită clară la casele de pariuri.
Victoria echipei lui Benitez are cota 1,57 la Stanleybet, în timp
ce un eventual succes al Parmei e cotat cu 6.

FIFA, anchetată de elvețieni!

Autoritățile elvețiene au anunțat deschiderea unei anchete la
adresa FIFA, după scandalul care a zguduit lumea fotbalului în
ultimele luni. Mai mulți oficiali, printre care și un
vicepreședinte și un membru al Comitetului Executiv, au fost
suspendați săptămâna trecută de FIFA, după ce un ziar britanic a
dezvăluit că aceștia ar fi acceptat să primească mită în schimbul
voturilor pentru organizarea CM 2018. „E clar că Elveția e obligată
să lupte împotriva corupției, pentru că multe federații
internaționale au sediul aici și vrem să dăm un exemplu prin
rezolvarea acestei probleme”, a spus Uli Maurer, ministrul elvețian
al Sportului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare