„Știm că CFR Cluj NU va ataca”** Vezi de ce jucător se tem elvețienii!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Elvețienii i-au luat frica lui Traore după partida din tur deși
fanii lui Basel îl fac pe ivorian „egoist” pentru momentul Roma.
Antrenorul elvețienilor, Thorsten Fink, crede că elvețienii pot
trece de CFR și Bayern și pot astfel să prindă al doilea loc spre
primăvara Ligii.

„Vrem să ne calificăm pentru că avem încredere în forțele
noastre. CFR are un atac aparte, din care iese în evidență mai ales
Traore. Să fim atenți la contraatacurile lor și să concretizăm
șansele noastre. Avem șansă de calificare la Liga Campionilor,
pentru asta trebuie să batem mâine. Avem de câștigat duelul direct
cu CFR, nu vom ataca din primul minut. Trebuie să nu ne panicăm
orice ar fi, nu trebuie să ne grăbim. Știm că și CFR nu va ataca,
nu vor avea posesie, va fi poate ca și la Cluj când noi am avut 60
la sută”
, a declarat Fink.

Mai reticent a fost însă fundașul central al lui Basel, Bag Ferati
care e în gardă când vine vorba de atacantul clujenilor Lacina
Traore.

„Clujul are jucători foarte buni mai ales individual dar
noi credem în șansa noastră și știm că putem să batem mâine.
Încercăm să nu primim mâine gol, e foarte important în jocul de
mâine, dar CFR e o echipă greu de blocat mai ales acel Traore un
jucător care ține foarte bine mingea, o protejează foarte sigur pe
el”
, e de părere Ferati

Elvețienii nu vor conta mâine pe Stocker (suspendat), Chipperfield,
Streller și Zoua (accidentați).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!

Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare

Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte

Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică

Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!

BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton

A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×