Acasa » Alte Sporturi » „Cotate” la Bursă! Campioanele mondiale au deschis cu spada ședința de tranzacționare la BVB

„Cotate” la Bursă! Campioanele mondiale au deschis cu spada ședința de tranzacționare la BVB

Start inedit ieri la Bursa de Valori București (BVB). Ședința de tranzacționare a fost deschisă cu spada de campioanele mondiale din Paris, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru, Anca Măroiu și Loredana Iordăchioiu. Frumoasele spadasine n-au niciun moment de respiro. După ce cu o zi înainte primiseră bezelele ministrului Funeriu, ieri au pășit pe o planșă inedită. Cu rezonanțe financiare. Bursa din București, pentru că BVB a inaugurat un program al personalităților. Și așa a ieșit o zi de Bursa Sport, nu Bursasporul lui Giani Kiriță. „Ne simțim onorate, pentru că am înțeles că nu oricine deschide ședința de tranzacționare. Vă dorim cât mai mult succes în continuare", le-a spus celor prezenți Ana Maria Brânză. Dacă locația le-a deschis poarta visurilor financiare, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului le-a dat vestea cea mare. Premiul pentru aur a fost dublat! „În mod normal, premiul ar fi fost de 5.000 de euro, însă Guvernul a dublat de această dată premiul. Premiile se câștigă foarte rar, pentru că sunt câștigate la campionate mondiale sau olimpiade", a dezvăluit Ana Pascu, președintele FR de Scrimă.
"Cotate" la Bursă! Campioanele mondiale au deschis cu spada ședința de tranzacționare la BVB

Start inedit ieri la Bursa de Valori București (BVB). Ședința de
tranzacționare a fost deschisă cu spada de campioanele mondiale din
Paris, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru, Anca Măroiu și Loredana
Iordăchioiu.
Frumoasele spadasine n-au niciun moment de respiro.

După ce cu o zi înainte primiseră bezelele ministrului Funeriu,
ieri au pășit pe o planșă inedită. Cu rezonanțe financiare. Bursa
din București, pentru că BVB a inaugurat un program al
personalităților. Și așa a ieșit o zi de Bursa Sport, nu
Bursasporul lui Giani Kiriță. „Ne simțim onorate, pentru că am
înțeles că nu oricine deschide ședința de tranzacționare. Vă dorim
cât mai mult succes în continuare”, le-a spus celor prezenți Ana
Maria Brânză.

Dacă locația le-a deschis poarta visurilor financiare, Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului le-a dat vestea cea
mare. Premiul pentru aur a fost dublat! „În mod normal, premiul ar
fi fost de 5.000 de euro, însă Guvernul a dublat de această dată
premiul. Premiile se câștigă foarte rar, pentru că sunt câștigate
la campionate mondiale sau olimpiade”, a dezvăluit Ana Pascu,
președintele FR de Scrimă.