Ienei: „S-a simțit lipsa lui Mutu, Chivu sau Rădoi în jocul naționalei”

Fostul selecționer și antrenor al Stelei, Emeric Ienei, a disecat echipa care a terminat la egalitate, scor 1-1, partida împotriva Italiei. El a precizat că în jocul României s-a simțit lipsa lui Chivu, Mutu sau Rădoi. "Am avut o așezare foarte bună, dar trebuie să recunosc că italienii au jucat cu o echipă din care nu am cunoscut mai mult de patru jucători. Se simte lipsa lui Mutu, Chivu sau Rădoi. Râpă a avut un randament foarte bun, Torje la fel. Selecționerul va decide dacă Găman și Gardoș vor avea loc în prima reprezentativă. Ambii portari sunt în formă, au valoare. ", a spue Emeirc Ienei la Sport.ro Nea Imi a vorbit și despre situația de la Steaua, acolo unde zilele lui Marius Lăcătuș pe banca tehnică par numărate, mai ales după ce Boloni a afirmat că ar vrea să antreneze în Ghencea. El va fi prezent sâmbătă la meciul pe care roș-albaștrii îl vor disputa la Târgu-Mureș. "Ar fi prea mult dacă s-ar schimba din nou antrenorul la Steaua, Lăcătuș depinde rezultatele pe care o să le aibă, poate să câștige Cupa României. El trebuie să aibă liniște, o echipă nu se poate construi în trei luni. Nu știu dacă Boloni ar veni la Steaua, orice e posibil.", a mai spus Ienei.
Ienei: "S-a simțit lipsa lui Mutu, Chivu sau Rădoi în jocul naționalei"

Fostul selecționer și antrenor al Stelei, Emeric Ienei, a
disecat echipa care a terminat la egalitate, scor 1-1, partida
împotriva Italiei.

El a precizat că în jocul României s-a simțit lipsa lui Chivu,
Mutu sau Rădoi.

„Am avut o așezare foarte bună, dar trebuie să recunosc
că italienii au jucat cu o echipă din care nu am cunoscut mai mult
de patru jucători. Se simte lipsa lui Mutu, Chivu sau Rădoi. Râpă a
avut un randament foarte bun, Torje la fel. Selecționerul va decide
dacă Găman și Gardoș vor avea loc în prima reprezentativă. Ambii
portari sunt în formă, au valoare. „
, a spue Emeirc Ienei
la Sport.ro

Nea Imi a vorbit și despre situația de la Steaua, acolo unde
zilele lui Marius Lăcătuș pe banca tehnică par numărate, mai ales
după ce Boloni a afirmat că ar vrea să antreneze în Ghencea. El va
fi prezent sâmbătă la meciul pe care roș-albaștrii îl vor disputa
la Târgu-Mureș.

„Ar fi prea mult dacă s-ar schimba din nou antrenorul la
Steaua, Lăcătuș depinde rezultatele pe care o să le aibă, poate să
câștige Cupa României. El trebuie să aibă liniște, o echipă nu se
poate construi în trei luni. Nu știu dacă Boloni ar veni la Steaua,
orice e posibil.”
, a mai spus Ienei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]