Bute are brand.** Național

Bute are brand.** Național
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel mai bun pugilist român al momentului, Lucian Bute, a devenit
de ieri brand național cu acte în regulă. Campionul mondial IBF la
supermijlocie va promova imaginea turistică a României, urmând să
poarte pe șort, în meciurile oficiale, „frunza”, sigla brandului de
țară.

Bute a dat lovitura! Nu doar pe ring, ci și la capitolul imagine de
țară. Gălățeanul s-a angajat să facă lobby României în lume, iar
Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) îl va
răsplăti cu finanțarea unui meci în țară, cel mai probabil vara
următoare. „Sunt bani proveniți din fonduri europene”, a ținut să
precizeze Elena Udrea (foto mic), ministrul DRT. „Sper din tot
sufletul să ajung să boxez în România. Cred că locul cel mai
potrivit ar fi Bucureștiul, pentru că este capitală și pot veni mai
mulți oameni. Probabil că Sala Polivalentă ar fi mică, iar ca
soluție ar putea fi noul stadion Național sau stadionul Cotroceni”,
a spus Bute.

Pugilistul s-a declarat emoționat de noua postură, în care speră să
se descurce la fel de bine precum în ring: „Este o onoare să pot
reprezenta România, la fel cum am făcut-o de fiecare dată când am
boxat, când am purtat tricolorul cu mine în ring. Aici m-am născut
și aici m-am format și nu voi uita niciodată asta”. Bute pleacă
astăzi la Montreal, unde își va relua pregătirile pentru meciul
din
12 martie, în care își va apăra pentru a șaptea oară titlul
mondial.

Mister „KO”, alături de tripla de vis

Pugilistul Lucian Bute e unul dintre ambasadorii de seamă ai
României în lume. El s-a alăturat astfel galeriei „greilor”
sportului românesc care au fost imaginea turistică a României,
Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Gheorghe Hagi.


E un parteneriat care presupune și costuri, dar n-am
discutat încă despre acestea cu Lucian Bute

Elena Udrea, ministrul DRT

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×