Interviu Lazăr:** „Cu Steaua, mi-am ros unghiile de nervi!” Vezi ce zice de prelungirea contractului!

Interviu Lazăr:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Costin Lazăr, căpitanul giuleștenilor, speră ca evoluțiile slabe
pe care le-a avut echipa să nu aibă efect asupra unității
vestiarului și să nu destabilizeze atmosfera din cadrul lotului. În
plus, Lazăr povestește că era să leșine din cauza enterocolitei la
meciul din campionat cu Steaua și spune că Rapid are șanse să
termine turul pe podium.

-Te-ai refăcut după enterocolita de care ai suferit?

-Acum sunt bine, sunt apt de joc și abia aștept să intru pe teren
cu „U” Cluj. Am intrat în primul meci cu Steaua, cu toate că nu
eram refăcut, am tras de mine, dar nu am putut, îmi venea să leșin
și am cerut schimbarea. Am luat un microb de la băiețelul meu cel
mare și a trebuit să stau izolat în casă.

-Cum ai trăit meciul cu Steaua din Cupă?

-Mi-a părut rău că nu am fost pe teren! Poate într-o mică măsură
puteam să ajut echipa și poate reușeam să schimb rezultatul. Nu
mi-a căzut bine că m-am îmbolnăvit, am stat în fața televizorului
și mi-am ros unghiile de nervi că nu am putut să-mi ajut colegii.
Oricum, să vedem și părțile pozitive, eu cred că am câștigat un
jucător foarte bun, pe Candido Costa.

-Pe ce loc poate termina Rapid turul?

-Cred că putem să terminăm turul în primele trei locuri, însă sunt
mulți factori care pot influența acest lucru. Sper ca unitatea
grupului să fie aceeași ca până acum. Conducerea să fie alături de
noi, cum a fost și până acum… Doar dacă ai mintea liniștită poți
da totul pe teren și poți să ai performanțe importante.

-Ți s-a propus prelungirea contractului?

-Am avut discuții cu oficialii clubului și a rămas să negociem în
continuare despre prelungirea contractului. Mi-aș dori să rămân la
Rapid, dar trebuie să fie de acord și cei care conduc clubul.


Cu ‘U’ Cluj va fi cel mai greu meci. Fără fani e
oribil. Public mai tare ca în Giulești nu există
nicăieri

Costin Lazăr, căpitan Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
România nu are rival. Maghiarii s-au supărat tare. Ungaria, de nerecunoscut
România nu are rival. Maghiarii s-au supărat tare. Ungaria, de nerecunoscut
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×