A N’ Doy(e)**t clubul! Senegalezul a petrecut până la 5 dimineața

În timp ce colegii săi erau în cantonament pentru meciul de campionat cu Universitatea Craiova, Ousmane N'Doye petrecea de zor într-un club din zona Agronomie, scrie Cancan. După un schimb dur de replici cu Ioan Andone, senegalezul a ales să se detașeze de problemele de la Dinamo și a petrecut până la cinci dimineața alături de câțiva amici. Dinamovistul nu s-a dezlipit de sticla sa de apă plată pe tot parcursul nopții, dar chiar și așa a făcut show în jurul său. Conflictul dintre Andone și N'Doye a pornit după ce conducerea clubului a organizat joi seară o razie printre jucătorii echipei, iar singurul fotbalist care nu a fost găsit acasă după ora 23.00 a fost senegalezul. Mijlocașul a fost trimis la Dinamo II, însă a refuzat să evolueze pentru echipa a doua a clubului din Ștefan cel Mare, iar conducerea a luat decizia ca jucătorul să fie pus pe lista de transferuri. "Are contract pe 2 ani cu Dinamo și dacă va fi transferat, va fi doar la o echipă din afară, pentru 500 de mii de euro. Nu ne interesează vrăjelile Rapidului!", a spus Cristi Borcea la gsptv.
A N' Doy(e)**t clubul! Senegalezul a petrecut până la 5 dimineața

În timp ce colegii săi erau în cantonament pentru meciul de
campionat cu Universitatea Craiova, Ousmane N’Doye petrecea de zor
într-un club din zona Agronomie, scrie Cancan.

După un schimb dur de replici cu Ioan Andone, senegalezul a ales să
se detașeze de problemele de la Dinamo și a petrecut până la cinci
dimineața alături de câțiva amici.

Dinamovistul nu s-a dezlipit de sticla sa de apă plată pe tot
parcursul nopții, dar chiar și așa a făcut show în jurul
său.

Conflictul dintre Andone și N’Doye a pornit după ce conducerea
clubului a organizat joi seară o razie printre jucătorii echipei,
iar singurul fotbalist care nu a fost găsit acasă după ora 23.00 a
fost senegalezul.

Mijlocașul a fost trimis la Dinamo II, însă a refuzat să evolueze
pentru echipa a doua a clubului din Ștefan cel Mare, iar conducerea
a luat decizia ca jucătorul să fie pus pe lista de
transferuri.

„Are contract pe 2 ani cu Dinamo și dacă va fi transferat,
va fi doar la o echipă din afară, pentru 500 de mii de euro. Nu ne
interesează vrăjelile Rapidului!”
, a spus Cristi Borcea la
gsptv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]