Zenga îl apără pe Mirel: „Federația trebuia să-l înțeleagă pe Rădoi”

Redactor:
Dan Filoti
Zenga îl apără pe Mirel:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Al Nassr-ul lui Zenga a terminat turul campionatului saudit pe
locul 2, la două puncte de Al-Ittihad. Departe de România, de
scandalurile de aici, singurul străin care a antrenat Steaua și
Dinamo își continuă aventura exotică, dar e la curent cu tot ce se
întâmplă în țară.

A scos un egal în derby-ul cu liderul (2-2), după un meci nebun
în care Ovidiu Petre a înscris un gol (al patrulea al sezonului) de
generic. Totuși e încrezător că poate, alături de cei doi români,
să câștige titlul după care Al Nassr aleargă de 15 ani. Despre
toate acestea a acceptat să vorbească într-un interviu acordat în
ProSport.

Mai rezistați în Arabia, departe de fotbalul
mare?

Eu cred că toată lumea are o percepție greșită față de ceea ce este
aici. În mare parte, această percepție se datorează băieților
comozi care sprijină garduri pe la cine știe ce antrenamente și
vorbesc pe un ton superior despre ce fac alții. Să vină să
muncească aici. Să vadă ce înseamnă fotbalul în această zonă a
lumii. Nu se pot face comparații! Nu există mai bun sau mai slab. E
o experiență pe care nu toți sunt capabili să o trăiască.

Vă referiți la cineva anume?

Mă refer la inconsistenții, să nu le zic altfel, care se grăbesc să
denigreze ceea ce facem noi aici. În necunoștință de cauză.

Ultima discuție este despre Rădoi…

Sunt la curent cu tot ce se întâmplă. Mirel e o pierdere mare
pentru echipa națională a României.

Îl cunoașteți pe el, dar și mentalitatea conducătorilor din acea
parte a lumii. Credeți că a fost pus să aleagă între națională și
echipa de club?

E greu de spus. Dacă aș putea, l-aș aduce la mine la echipă și aș
pune clauză să vină la națională (râde). Glumeam. Părerea mea este
că ar fi trebuit să i se arate mai multă înțelegere din partea
federației, atunci când a vrut să joace acea semifinală de Liga
Campionilor. Era cu trei zile înainte de meciul de la Paris, ar fi
avut timp să se refacă. Mai multe nu pot spune că nu știu. Oricum e
păcat!

„Ovidiu Petre e în
formă”

Ovidiu Petre ar putea constitui o soluție de
înlocuire?

Numai eu nu veneam să îi fac probleme lui Răzvan Lucescu acum. Sunt
și așa o grămadă de specialiști care spun tot felul de enormități.
Din punctul meu de vedere, Ovidiu Petre e un jucător extraordinar
și face față la cel mai înalt nivel. E în formă. Gata, nu mai zic
nimic că parcă văd că mâine toată lumea o să spună că Zenga îl
ceartă pe Răzvan că nu îl ia pe Ovidiu. Chiar să specificați, vă
rog, că îl salut și că îi urez baftă!

Miercuri cu Italia?
(râde) Aoleu, chiar! E meci!

Cu cine o să țineți?
(face o pauză) Păi, în prima repriză cu Italia și în a doua cu
România. Am zis că sunt jumătate român, nu? Noroc că e amical și nu
mă întrebuințez prea mult emoțional.

Glumă, glumă cu fotbalul din Arabia, dar la Al Nassr nu se
prea pot lăuda antrenorii că au terminat turul în
funcție.

Credeți-mă, să fii antrenor la Al Nassr e mai greu decât oriunde.
Pentru mine cel puțin așa e până acum.

Mai greu ca la Dinamo?
Infinit mai greu. Și decât la Dinamo, și decât la Steaua… Al
Nassr are o mulțime de suporteri și aici am înțeles cu adevărat ce
înseamnă ca egalul să fie perceput ca o înfrângere.

E ciudat să spuneți asta atât timp cât ați lucrat cu
patroni vulcanici, gen Becali sau Zamparini.

Patronii sunt în mare la fel… Eu am avut fel și fel de discuții
cu ei de-a lungul timpului. Nu fac însă diferențe între ei. Cristi
Borcea, Nicolae Badea, Becali sau cei din Italia…

„Din punctul meu de vedere, Ovidiu Petre poate face față
la cel mai înalt nivel” Walter Zenga,
antrenor Al
Nassr

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale