Bjelanovic: „Sunt amic cu Vali Năstase

Croatul Sașa Bjelanovic, marcatorul golului victoriei cu Dinamo, era supărat ieri că ratează ocazia de a fi adversar în Cupă cu fostul său coleg de la Ascoli, Vali Năstase. „E un băiat foarte bun, mi-a plăcut de el cât am fost colegi. Din păcate, eu am o problemă medicală la piciorul stâng și nu pot să forțez", a spus Sașa, care nu a prins lotul pentru jocul de azi, la fel ca Diogo, Hora, De Zerbi, Peskovic, Dică și Mureșan.
Bjelanovic: "Sunt amic cu Vali Năstase

Croatul Sașa Bjelanovic, marcatorul golului victoriei cu Dinamo,
era supărat ieri că ratează ocazia de a fi adversar în Cupă cu
fostul său coleg de la Ascoli, Vali Năstase. „E un băiat foarte
bun, mi-a plăcut de el cât am fost colegi. Din păcate, eu am o
problemă medicală la piciorul stâng și nu pot să forțez”, a spus
Sașa, care nu a prins lotul pentru jocul de azi, la fel ca Diogo,
Hora, De Zerbi, Peskovic, Dică și Mureșan.

Niciun
ex-bistrițean în lot

Hora, neinclus în lot, și Gabi Mureșan, accidentat, sunt cei doi
foști jucători ai Gloriei acum la CFR care însă vor rata întâlnirea
cu foștii colegi. Minteuan, acum secund la CFR, e singurul
ex-bistrițean (1998-2000 și 2002-2004) care va fi trecut pe foaia
de joc a echipei din Gruia. La Gloria, Țurcaș, Coroian și Mărginean
au trecut prin Gruia, ultimul fiind suspendat astăzi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]