„Alb-Roșu” de Cupă! Dinamo-Craiova 4-2, după penalty-uri!**

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu se poate spune că Victor Pițurcă a făcut neapărat din rahat
bici în Bănie, dar cert e că Universitatea pocnește. Iar aseară a
fost o adevărată sărbătoare pentru olteni, chiar dacă s-a ținut
târziu, după prelungiri.
Începută sub semnul punerii la păstrare a securii războiului,
confruntarea din „Groapă” nu a confirmat deloc armistițiul dintre
părți.

Uitături rele, atacuri tari și nicio concesie încă de la
început. Dinamo a căutat golul în primele minute, dar Găman și
Stoica au părut barajul de la Vidraru de care s-au lovit șarjele
gazdelor. Un singur voleu ratat al lui Mărgăritescu și apoi un gol
oltenesc care a fost ca un jaf de bancă, gen „Lovește și fugi!”:
centrare Costea cel mic și reluare cu capul a lui Dina. Dinamo lasă
apoi senzația că nu înțelege ce i se întâmplă, dar Craiova,
stimulată de privirile ca niște pumnale ale lui Pițurcă, nu se
relaxează pentru că întoarcerile de situații sunt specialitatea
casei în „Ștefan cel Mare”.

Iar și-a
revenit Dinamo!

Repriza a doua începe cu o mutare a lui Andone: Cătălin Munteanu
pentru Alexe încă de la vestiare. Dinamo pare însă la fel de
împiedicată în calmul alb cu care Pițurcă și-a așezat echipa.
„Prințul” nu mișcă, Torje nu mai găsește nicio centrare fericită,
iar Marius Niculae pare soldatul japonez care luptă cu patos, dar
fără eficiență. Adrian Cristea găsește un șut sub bară, dar Stanca
deviază peste. Caruselul ironiilor face însă ca egalarea să nu vină
în aceste feluri conformiste, ci de la miniatura Cătălin Munteanu,
cu o lovitură de… cap! Apoi vin eliminările, un praf de scandal
care se potrivește oricând fotbalului românesc, și prelungirile. În
care ocaziile se mută de la o poartă la alta, cu „câinii” parcă mai
„fresh”.

Pe
olteni nu i-au ținut nervii

Și au venit penalty-urile! La care „câinii” au fost aproape
perfecți, cu un Dolha providențial care a reușit să pareze două
șuturi, iar unul a fost mult peste. Deznodământul a venit firesc, o
victorie a lui Dinamo care o lasă în continuare cu vise de cupe
europene. Via Cupa României.

Arbitraj
contestat

Eliminarea lui Dilevski din minutul 71 a fost motiv de încăierare
la loja oficialilor. Considerând că arbitrul Robert Dumitru i-a
acordat al doilea „galben” prea ușor, oltenii au reacționat
vehement. La loje, după vizionarea fazei, a fost scandal,
participanți fiind președintele oltenilor, Silvian Cristescu, și
fostul acționar al „câinilor”, Dan Matei Agathon.

Primul a început să vocifereze la adresa arbitrajului și a
dinamoviștilor și a fost temperat prin gesturi largi. Scena s-a
repetat zece minute mai târziu, la eliminarea lui Liviu Ganea,
considerată de această dată gratuită de către roș-albi. Alte faze
imputate aseară au fost două penalty-uri cerute de olteni, unul
cerut de „câini” la Adrian Cristea (reluările par să-i dea dreptate
centralului brașovean).

Mesaje
și scandări împotriva celor de la CFR Cluj

Galeria dinamovistă a protestat prin scandări și mesaje privind
decizia clubului CFR Cluj de a nu le permite accesul la meciul
dintre cele două echipe, disputat etapa trecută. Au existat și
bannere adresate șefilor grupării din cartierul Gruia: „Mureșan și
Paszkany: în București dacă veniți, vă dăm de vă juliți”. În plus,
pe durata primei reprize, cei doi au fost înjurați constant.


PENALTY-URI:

Andrei Cristea
înscrie!

Găman ratează! Dolha
apără!

Munteanu
înscrie!

Bărboianu ratează!
Trage în bară!

Adrian Cristea
înscrie!

Ologu
înscrie!

Bordeanu ratează!
Apără Stanca!

Mihai Costea ratează! Apără
Dolha!


Min. 120 Fluier de
final! Meciul se va decide la penalty-uri!

Min. 119 Dina putea să închidă meciul, însă
vole-ul său trece de puțin pe lângă

Min. 117 Torje îl mai încearcă o dată pe Stanca
cu un vole la colțul scurt. Portarul oltenilor reține.

Min. 112 Costea trimite la o palmă de colțul
lung după un șut din 16 metri.

Min. 110 Cristea încearcă un lob de efect.
Stanca respinge de sub transversală.

Min. 107 Andrei Cristea trage pe colțul scurt,
dar Stanca intervine salvator.

Min. 106 Începe
repriza a doua de prelungiri!


Min. 105 Final de
primă repriză!

Min. 103 ⇔ David Lopes intră în
locul lui Gargorov

Min. 101 Mare ocazie pentru Dinamo! Torje este
oprit de Stanca!

Min. 100 Kone trage la poartă, Stanca
respinge

Min. 97 Ologu are o bună ocazie, dar
dinamoviștii resping

Min. 96 Vedeta Craiovei, Florin Costea, este
scos la încălzire de Pițurcă

Min. 93 Ologu reia cu capul spre poarta lui
Dolha, Diabate respinge în corner


Min. 90 Finalul
primelor 90 de minute. Se intră în prelungiri

Min. 89 Dublă schimbare la Craiova! Intră Ologu
si Firțulescu, ies Dănănae și Prepeliță

Min. 88 Torje îl întoarce pe Dorel Stoica, dar
centrarea sa nu este ajunsă de Andrei Cristea

Min. 77 Liviu Ganea este eliminat după un
fault

Min. 73 Ocazie uriașă pentru Craiova! Dolha îl
blocheză în ultimul moment pe Mihai Costea!

Min. 72 Schimbare la Dinamo! Mărgăritescu este
schimbat cu Kone

Min 70 Dilevski este eliminat! Australianul a
primit al doilea galben pentru un fault la Liviu Ganea

Min. 67 GOL DINAMO! Dinamo
egalează prin Cătălin Munteanu, care reia cu capul în poartă
centrarea lui Mărgăritescu

Min. 64 Schimbare la Dinamo! Iese Marius
Niculae, intră Andrei Cristea

Min. 62 i Moți
este avertizat

Min. 61 Ocazie imensă pentru Dinamo! Șutul
violent al lui Adrian Cristea este respins în corner de Staca de
sub bară

Min. 59 Marius Niculae nu ajunge la o minge în
careul oltean. Mare ocazie pentru Dinamo

Min. 57 ii
Dilevski este avertizat pentru un fault

Min. 57 Prepeliță trage foarte puternic, Dolha
respinge

Min. 55 Adrian Cristea faultează în careu

Min. 52 Marius Niculae primește o pasă la
marginea careului, dar șutul său din vole lovește bara lui
Stanca

Min. 49 Gazdele s-au aruncat în atac, dar
oltenii se apără organizat

Min. 46 A început mitanul al doilea

Min. 45 Final prima repriză

Min. 42 Spase Dilevski a tras de la 25 de
metri, mingea a trecut milimetric pe lângă vinclul porții
dinamoviste

Min. 31 GOL
pentru Universitatea!
Mihai Costea a centrat de pe partea
stângă, iar Dina, aflat în 6 metri, a atacat colțul scurt și l-a
executat pe Dolha

Min. 22 Găman reușește să intervină în ultimul
moment și să-l blocheze pe Ganea din poziție clară de gol

Min. 17 ii Torje
este primul avertizat al partidei după un fault la Bărboianu

Min. 15 Torje centrează perfect din banda
dreaptă, Ganea apare la finalizare, dar lovitura sa de cap este pe
centrul porții și Staca nu are emoții.

Min. 12 Dina trage din foarfecă, din 16 metri,
însă balonul trece mult peste.

Min. 10 Stanca respinge cu greu la șutul din
întoarcere al lui Alexe. Balonul ricoșează la Niculae, dar acesta
nu poate relua spre poartă.

Min. 2 Dina rămâne singur cu Dolha, dar se află
mult în lateral, iar reluarea sa trece pe lângă poartă.

Min. 1 A început
partida!
Dinamo are lovitura de
start!


Dinamo: Dolha –
Zie Diabate,
Moți,
Dragoș Grigore,
Bordeanu –
Torje,
Adrian Cristea,
Mărgăritescu
,
Alexe – Niculae, Liviu Ganea

Rezerve: Naumovski, Rubio, Kone, C.
Munteanu, Păun, Andrei Cristea,
Garat

Craiova: Stanca – Dănănae, Găman,
D. Stoica, Bărboianu – Dilevski – Wobay, Prepeliță, Gargorov, M.
Costea – Dina

Rezerve: Hotoboc, Lopes, Ologu, Florin
Costea, Firțulescu, Alex Pițurcă,
Buleică

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×