Mijlocașul echipei Dinamo, Marius Alexe, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că își dorește o victorie în partida de miercuri cu Universitatea Craiova pentru ca formația alb-roșie să rămână măcar în cursa pentru câștigarea Cupei României în acest sezon.
El a adăugat că atâta timp cât se află la nouă puncte distanță de ocupanta primului loc al clasamentului Ligii I, la Dinamo nu are rost să se vorbească despre șansele la câștigarea titlului. „Degeaba câștigăm cu Steaua dacă dup-aia pierdem cinci meciuri. Nu știu dacă e vital, dar meciul cu Universitatea de mâine (n.r. – miercuri) e foarte important. Ne dorim victoria ca să rămânem măcar în cursa pentru câștigarea Cupei. În campionat suntem la nouă puncte distanță de Oțelul Galați și e greu să vorbim de șanse la titlu, nu are rost. E adevărat, mai sunt etape, dar până atunci e meciul acesta de Cupă și asta ne-a mai rămas”, a explicat mijlocașul.
Alexe se așteaptă la un meci greu cu Universitatea Craiova, echipă care în opinia lui a devenit mai unită odată cu instalarea lui Victor Pițurcă în funcția de antrenor. „Universitatea Craiova este o echipă bună, după venirea domnului Pițurcă a devenit unită. Cu siguranță vor ataca și ei, iar asta va fi bine pentru noi, pentru că în ultima vreme toate echipele care vin la noi doar se apără. Ne dorim să vină cât mai mulți suporteri mâine seară (n.r. – miercuri seară)”, a precizat Marius Alexe.
Echipa Dinamo întâlnește, miercuri, de la ora 20.45, pe propriul teren, formația Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru sferturile de finală ale Cupei României – Timișoreana.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER