Nicio noutate!** „Inzaghi a marcat al doilea gol dintr-un offside clar”

Tehnicianul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat, miercuri seară, după remiza cu AC Milan, scor 2-2, din grupa G a Ligii Campionilor, că la al doilea gol al milanezilor a fost ofsaid clar "Primul gol al echipei AC Milan a venit după o fază la care Pepe a alunecat. La al doilea a fost ofsaid clar. În să nu vreau să vorbesc despre Pepe sau arbitraj, am jucat foarte bine în această seară și golul egalizator al lui Pedro Leon a fost meritat", a spus Mourinho la postul Sky Sport. De cealaltă parte, antrenorul Massimiliano Allegri consideră echitabil rezultatul. "Adversarii noștri au fost mai buni în prima repriză. În repriza a doua, am avut o reacție bună. Îmi pare său că nu am reușit să menținem rezultatul în ultimele minute de joc. Real Madrid este puternică în atac, are o tehnică foarte bună. Noi ar fi putut să fim mai buni la construcția jocului", a spus tehnicianul echipei AC Milan. Real Madrid s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate, scor 2-2 (0-1), meciul disputat miercuri, în deplasare, în fața formației italiene AC Milan, în cadrul etapei a IV-a a grupei G a Ligii Campionilor. Golurile italienilor au fost marcate de Inzaghi '58 și '78, în timp ce pentru formația spaniolă au punctat 'Higuain '45 și Pedro Leon '90+3.
Nicio noutate!** "Inzaghi a marcat al doilea gol dintr-un offside clar"

Tehnicianul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat,
miercuri seară, după remiza cu AC Milan, scor 2-2, din grupa G a
Ligii Campionilor, că la al doilea gol al milanezilor a fost ofsaid
clar

„Primul gol al echipei AC Milan a venit după o fază la
care Pepe a alunecat. La al doilea a fost ofsaid clar. Însă nu
vreau să vorbesc despre Pepe sau arbitraj, am jucat foarte bine în
această seară și golul egalizator al lui Pedro Leon a fost
meritat”
, a spus Mourinho la postul Sky Sport.

De cealaltă parte, antrenorul Massimiliano Allegri consideră
echitabil rezultatul. „Adversarii noștri au fost mai buni
în prima repriză. În repriza a doua, am avut o reacție bună. Îmi
pare său că nu am reușit să menținem rezultatul în ultimele minute
de joc. Real Madrid este puternică în atac, are o tehnică foarte
bună. Noi ar fi putut să fim mai buni la construcția
jocului”
, a spus tehnicianul echipei AC Milan.

Real Madrid s-a calificat în optimile de finală ale Ligii
Campionilor, după ce a terminat la egalitate, scor 2-2 (0-1),
meciul disputat miercuri, în deplasare, în fața formației italiene
AC Milan, în cadrul etapei a IV-a a grupei G a Ligii Campionilor.
Golurile italienilor au fost marcate de Inzaghi ’58 și ’78, în timp
ce pentru formația spaniolă au punctat ‘Higuain ’45 și Pedro Leon
’90+3.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]