Inzaghi, în LEGENDĂ‚! E cel mai bun marcator din istoria cupelor europene!

Redactor:
Bitescu Wili
Inzaghi, în LEGENDĂ‚! E cel mai bun marcator din istoria cupelor europene!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 37 de ani, Pippo Inzaghi a rămas un atacant incredibil.
Aseară, pe „San Siro”, a reușit o „dublă”, cu care a ajuns pe
primul loc în clasamentul golgheterilor all-time din cupele
europene, cu 70 de goluri, la o lungime distanță de Raul. „Din
partea mea, Milan să bage și zece atacanti, numai să nu joace
Inzaghi, pentru că altfel va fi ceva mai complicat”, spunea
Mourinho la meciul de la Madrid. Știa ceva portughezul.

Doar că sperietura a tras-o aseară. Realul controla partida și
avea 1-0, după reușita istorică a lui Higuain (golul 700 al
Realului în cupele europene), dar Milanul a renăscut ca pasărea
Phoenix grație veteranului Inzaghi, aruncat la disperare pe teren
de Allegri, în minutul 59. În 20 de minute a fost la un pas să-i
producă lui Mourinho primul eșec! Și în stilu-i caracteristic! O
reluare din trei metri cu capul, cu Iker pe jos (68), apoi o
reușită din ofsaid (78). Cu „dubla” din partida cu Real l-a
detronat pe Raul în fruntea clasamentului marcatorilor din cupele
europene (70, față de 69), depășindu-l și pe Gerd Müller, chiar de
ziua acestuia!

Mourinho,
aproape de prima înfrângere

Pe „San Siro”, Mourinho a avut războiul său personal cu fanii
Milanului. A primit lasere în ochi, dar s-a răzbunat arătându-le
trei degete. O reamintire a triplei istorice pe care a reușit-o
sezonul trecut cu rivala Inter. Deși Inzaghi a fost la un pas să-i
producă prima înfrângere după 14 meciuri pe banca Realului,
salvatorii portughezului au fost doi elevi pe care nu i-a prea
agreat. În prelungiri, „somnolentul” Benzema a pasat magistral, iar
hulitul Pedro Leon a reușit golul egalizator. Pentru Real, primul
marcator spaniol din acest sezon!

70 de goluri în
112 meciuri are
Inzaghi în cupele europene marcate pentru Parma, Juventus și
Milan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…