Sportul, umilită. Moldovan a demisionat! Târgu Mureș – Sportul 4-1!

Trupa lui Sabău le-a dat o lecție de eficacitate și realism „studenților", în victoria de ieri cu 4-1, iar la final Viorel Moldovan și-a anunțat demisia! E al 16-lea tehnician schimbat în acest sezon. Venit cu gânduri mari la Târgu Mureș, Sportul a fost pusă rapid la respect de Ovidiu Sabău. „Moțul" l-a scos de la naftalină pe Târnăvean, iar atacantul care a bifat primele minute în acest sezon a marcat rapid un gol de zile mari (16). Un alt fost bistrițean, Vasilache, și-a intrat și el în rol, iar, după ce Marinescu i-a respins spectaculos șutul din cădere (32), a reușit să dubleze avantajul după o combinație cu Stere (53). „Studenții" au părut resemnați cu gândul că vor pica și acest „examen", iar Cordoș s-a trezit singur în careu și i-a taxat imediat (56). La 3-0, bucureștenii au avut o tresărire de orgoliu, iar Pătrașcu a redus din diferență cu o bijuterie de gol din lovitură liberă (58). Pentru ca umilința Sportului să fie însă completă, Stere a închis balul, marcând cu o scăriță în vinclu, după un penalty scos tot de el (89). „Sunt prea orgolios să continui" După acest nou insucces de la Târgu Mureș, antrenorul Viorel Moldovan și-a dat demisia, fiind al 16-lea tehnician schimbat în acest sezon al Ligii I. „Sunt mult prea orgolios ca să continui, am un orgoliu și o mândrie mult prea mari ca să stau în coada clasamentului. Nu mai e cale de întoarcere. Nu-mi reproșez nimic!", a motivat tehnicianul.
Vlad Măcicășan
Sportul, umilită. Moldovan a demisionat! Târgu Mureș - Sportul 4-1!

Trupa lui Sabău le-a dat o lecție de eficacitate și realism
„studenților”, în victoria de ieri cu 4-1, iar la final Viorel
Moldovan și-a anunțat demisia! E al 16-lea tehnician schimbat în
acest sezon.

Venit cu gânduri mari la Târgu Mureș, Sportul a fost pusă rapid
la respect de Ovidiu Sabău. „Moțul” l-a scos de la naftalină pe
Târnăvean, iar atacantul care a bifat primele minute în acest sezon
a marcat rapid un gol de zile mari (16). Un alt fost bistrițean,
Vasilache, și-a intrat și el în rol, iar, după ce Marinescu i-a
respins spectaculos șutul din cădere (32), a reușit să dubleze
avantajul după o combinație cu Stere (53). „Studenții” au părut
resemnați cu gândul că vor pica și acest „examen”, iar Cordoș s-a
trezit singur în careu și i-a taxat imediat (56). La 3-0,
bucureștenii au avut o tresărire de orgoliu, iar Pătrașcu a redus
din diferență cu o bijuterie de gol din lovitură liberă (58).
Pentru ca umilința Sportului să fie însă completă, Stere a închis
balul, marcând cu o scăriță în vinclu, după un penalty scos tot de
el (89).

„Sunt prea orgolios să continui”

După acest nou insucces de la Târgu Mureș, antrenorul Viorel
Moldovan și-a dat demisia, fiind al 16-lea tehnician schimbat în
acest sezon al Ligii I. „Sunt mult prea orgolios ca să
continui, am un orgoliu și o mândrie mult prea mari ca să stau în
coada clasamentului. Nu mai e cale de întoarcere. Nu-mi reproșez
nimic!”,
a motivat tehnicianul.


FCM Târgu Mureș: 1. Caparco – 23.
D. Matei, 33. Fernandez, 28. L. Munteanu, 32. Topic – 25. Vagner,
90. Issa Ba, 14. Stere (cpt), 83. Vasilache – 21. Astafei, 11.
Târnăvean
Rezerve: 30. Ștețca – 4. Cordoș, 5. Onicaș, 7. Stângă, 9. Vancea,
18. Bițiș,
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT

Sportul Studențesc: 12. Niculescu – 29. Farmache, 24. Patriche, 27.
Rațiu, 4. Cazan – 8. M. Nae, 28. T. Bălan, 30. Irimia, 20. Varga –
9. Curelea, 16. Lungu
Rezerve: 33. Viciu – 2. Beta, 7. Pătrașcu, 10. Ferfelea 13. Ghinga,
18. Chihaia, 22. Postolache
Antrenor: Viorel Moldovan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]