Trei la rând! Vaslui-Victoria Brănești 1-0!

Redactor:
Adi Enasoaie
Trei la rând! Vaslui-Victoria Brănești 1-0!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Revirimentul moldovenilor de după plecarea lui Lopez Caro
continuă și Vasluiul urcă încet-încet în clasament revenind în
plutonul fruntaș după victoria de aseară în fața Victoriei.

După cele trei puncte norocoase smulse Craiovei lui Piți,
vasluienii reveneau aseară pe teren propriu în compania unei echipe
cu pretenții modeste. Amorțite însă de frigul pătrunzător de la
Vaslui, celor două combatante le-a trebuit o întreagă repriză să se
încalzească, până la jumătatea partidei înregistrându-se doar două
ocazii, câte una de fiecare parte, niciuna însă periculoasă.

După pauză în schimb, vasluienii au revenit de la vestiare
hotărâți să șteargă impresia lăsată după prima repriză și au ieșit
la atac cu tot efectivul. În schimb, cu această ocazie, spațiile
din defensiva gazdă au devenit din ce în ce mai mari, iar bătăioșii
ilfoveni au profitat imediat prin Bogdan Oprea (57) și Viorel
Nicoară (58), Kuciak fiind însă, ca și acum o săptămână la Craiova,
îngerul păzitor al „galben-verzilor”. Iar replica vasluiană nu s-a
lăsat mult așteptată, Cânu învingându-l pe Stoicescu în minutul 63
după un corner executat excelent de Adailton și închizând totodată
tabela unui meci ceva mai disputat decât ar fi fost poate de
așteptat.


Echipele de start:

Vaslui: Kuciak – Bălace, Cânu, Papp, Costin –
Milisavljevic, Zmeu, Wesley, Burdujan – Bello,
Adailton

Rezerve: Cerniauskas, Neagu, Pouga, Gerlem, Farkaș, Gheorghiu,
Sânmărtean

Victoria Brănești: Stoicescu – Maghici, Bar, Marincău, Al.Iacob –
Nicola, D.Popa, Olariu, Nicoară – Simion, B.Oprea

Rezerve: Bordeanu, Isac, Străuț, Buhuși,
V.Negru, Ispir, Coman


CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA
LIVE TEXT A PARTIDEI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…