Craiova a renăscut!** Piți, aproape perfect

Oltenii sunt pe cai mari. Universitatea a renăscut sub comanda lui Victor Pițurcă și visează din nou la cupele europene. Cifrele celor șase meciuri cu Piți pe bancă spun totul despre schimbarea de atitudine, joc și rezultate, intervenite după numirea sa ca manager general. Universitatea are trei victorii consecutive, performanță ce nu a mai fost reușită de un an și jumătate, când pe banca Științei se afla Nicolo Napoli. Atunci, oltenii au câștigat de patru ori la rând, cu Farul (3-0), CFR Cluj (4-1), Oțelul (2-0) și Dinamo (2-0). Principalul „responsabil" pentru revirimentul Craiovei este Victor Pițurcă. Cauzele reușitei Pe lângă experiență, acesta a adus în Bănie și câteva „ingrediente" esențiale performanței, cum ar fi disciplina, liniștea, sau o pregătire fizică exemplară. Piți a rezolvat și două din marile probleme cu care s-a confruntat Universitatea: lipsa banilor și subminarea autorității antrenorului de către unii jucători. Pițurcă și-a fixat și ținta pentru acest sezon: participarea în cupele europene, iar o victorie cu Vaslui îi poate băga serios în luptă pe olteni.
Craiova a renăscut!** Piți, aproape perfect

Oltenii sunt pe cai mari. Universitatea a renăscut sub comanda
lui Victor Pițurcă și visează din nou la cupele europene. Cifrele
celor șase meciuri cu Piți pe bancă spun totul despre schimbarea de
atitudine, joc și rezultate, intervenite după numirea sa ca manager
general.

Universitatea are trei victorii consecutive, performanță ce nu a
mai fost reușită de un an și jumătate, când pe banca Științei se
afla Nicolo Napoli. Atunci, oltenii au câștigat de patru ori la
rând, cu Farul (3-0), CFR Cluj (4-1), Oțelul (2-0) și Dinamo (2-0).
Principalul „responsabil” pentru revirimentul Craiovei este Victor
Pițurcă.

Cauzele reușitei
Pe lângă experiență, acesta a adus în Bănie și câteva „ingrediente”
esențiale performanței, cum ar fi disciplina, liniștea, sau o
pregătire fizică exemplară. Piți a rezolvat și două din marile
probleme cu care s-a confruntat Universitatea: lipsa banilor și
subminarea autorității antrenorului de către unii jucători. Pițurcă
și-a fixat și ținta pentru acest sezon: participarea în cupele
europene, iar o victorie cu Vaslui îi poate băga serios în luptă pe
olteni.

Pițurcă, 50% peste Țicleanu!
Cifrele actualului mandat al lui Pițurcă spun totul despre
schimbarea la față a Științei. În cele șase jocuri, Craiova a
adunat 13 puncte, adică 72 la sută din totalul celor puse în joc,
procentaj cu peste 50 la sută mai mare decât reușise Craiova în
acest sezon cu Aurel Țicleanu pe bancă! Craiova lui Piți stă
excelent și la goluri marcate. În ultimele șase etape, Știința a
înscris 13 goluri, de trei ori mai multe decât în cele cinci etape
din perioada pre-Pițurcă!

Craiova cu Victor Pițurcă:
Craiova – Sportul 1-0
Pandurii – Craiova 3-1
Craiova – Rapid 1-1
Tg. Mureș – Craiova 1-4
Craiova – „U” Cluj 3-0
Brașov – Craiova 0-3
13 goluri marcate, 5 primite
13 puncte câștigate din 18 posibile

Craiova cu Aurel Țicleanu:
Craiova – CFR 0-0
Steaua – Craiova 2-1
Brănești – Craiova 1-0
Craiova – Timișoara 1-1
Astra – Craiova 2-2
4 goluri marcate, 6 primite
3 puncte câștigate din 15 posibile

MITITELU ȘI BALACI ÎL LAUDĂ‚:
„Este Exclusiv meritul lui Pițurcă”

Patronul Universității, Adrian Mititelu, este convins că parcursul
excelent al Craiovei se datorează lui Pițurcă: „Sper ca, de această
dată, cu venirea lui Pițurcă, să avem o continuitate care să ne
ducă la câștigarea unui trofeu. Este exclusiv meritul lui pentru ce
se întâmplă acum la Craiova”. Fotbalistul legendar al Științei,
Ilie Balaci, a lăudat și el jocul echipei din „era Pițurcă”:
„Pițurcă face din Craiova o echipă care să joace fotbal, asta e
clar. Ca urmare a jocului bun, vin și rezultatele. Mă bucur că
lucrurile merg din ce în ce mai bine”.

„Mai e mult de muncă, dar ca joc suntem bine, în
grafic, nesperat de bine chiar”,
Victor Pițurcă,
manager general U Craiova

„Prin prisma rezultatelor, da, e bine că a venit tata.
Se vede mâna lui. Când jucăm cu celelalte echipe, suntem peste ele
la toate capitolele”,
Alexandru Pițurcă, atacant U
Craiova

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro