Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Andone:** „Atacăm! Nu pot să mă apăr!”

Andone:** „Atacăm! Nu pot să mă apăr!”

Ioan Andone a vorbit ieri pentru ultima oară înaintea derby-ului cu Steaua. La conferința de presă, „Fălcosul" i-a atacat pe steliști pentru că ar fi cerut control antidoping și nu l-a menajat nici pe Dumitru Dragomir, care a spus că Dinamo se poate bate la retrogradare dacă pierde mâine. -Domnule Andone, stadionul va fi plin la meciul de duminică (n.r. - mâine)... -De când ne doream asta! E primul meci cu casa închisă și mă bucur enorm. Acum este rândul nostru să le întoarcem suporterilor serviciul. Ei vor veni la meci, iar noi trebuie să batem.
Catalin Muresanu
Andone:** "Atacăm! Nu pot să mă apăr!"

Ioan Andone a vorbit ieri pentru ultima oară înaintea derby-ului
cu Steaua. La conferința de presă, „Fălcosul” i-a atacat pe
steliști pentru că ar fi cerut control antidoping și nu l-a menajat
nici pe Dumitru Dragomir, care a spus că Dinamo se poate bate la retrogradare dacă pierde
mâine.

-Domnule Andone, stadionul va fi plin la meciul de
duminică (n.r. – mâine)…

-De când ne doream asta! E primul meci cu casa închisă și mă bucur
enorm. Acum este rândul nostru să le întoarcem suporterilor
serviciul. Ei vor veni la meci, iar noi trebuie să batem.

-Aveți doar varianta victoriei?
-În primul rând, trebuie să păstrăm istoria ultimilor ani. Steaua
nu prea ne-a bătut, mai ales în „Groapă”. Sunt importante trei
puncte, un punct nu ne este de ajuns, asta e clar. Voi face o
echipă de atac, nu pot să mă apăr. Vom căuta să redevenim echipa
din primele etape, când am înscris foarte multe goluri.

-Orice alt rezultat vă scoate din lupta pentru
titlu?

-Asta e clar. Nu ne putem permite un egal, asta pentru că ar trebui
să ne schimbăm obiectivul. Nu poți lupta la campionat dacă nu bați
mâine. Poate pentru Europa League.

„La
înfrângere, schimbăm obiectivul!”

-Domnul Dragomir vorbea chiar de
retrogradare…

-Nu știu ce știe domnul Dragomir despre fotbal și nu vreau să
comentez, dar poate are interesele dânsului. Nu e cazul să lupte
Dinamo pentru evitarea retrogradării, dar e clar că trebuie să
schimbăm obiectivul în cazul unei nefericite înfrângeri.

-Ați spus că, dacă Dinamo nu câștigă titlul, o să plecați.
Vă mențineți declarația?

-Așa e. Locurile 2, 5 sau 6 nu mai sunt permise aici. Încerc până
la sfârșit, stau un sezon, iar dacă nu luăm titlul, le strâng mâna.
Nu vreau să stau 10 etape sau un tur, vreau să stau până la
sfârșit.

-Steliștii au cerut control antidoping pentru toată echipa. Cum
comentați?

-Facem la tot lotul, stăm până dimineața, nu e nicio problemă!
Poate își fac rău, că am înțeles că unul de-al lor a avut probleme.
Noi nu am avut probleme. Ei au în lot un jucător care a avut
probleme cu substanțele (n.r. – Iulian Apostol, pe vremea când juca
la Farul). Să nu vorbesc eu mai multe…

-Ați fost dezamăgit de evenimentele din cazul
„Cristea”?

-Nu știu ce a fost la ligă în cazul lui Andrei Cristea. Eu, dacă
știam că nu va fi suspendat, jucam cu el în Germania, să-l
pregătesc pentru meciul ăsta. Nu avea cum să i se ierte cartonașul
roșu. Niciun om cu capul pe umeri nu ar fi crezut că lui Andrei i
se va anula cartonașul roșu.

21 de goluri a
primit Dinamo în această ediție de campionat

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro