„Transferul în acea zonă a lumii i-a alterat evoluția lui Mirel Rădoi”

Redactor:
Bitescu Wili
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi a anunțat că se retrage de la echipa națională,
declarație ce a șocat lumea fotbalului.
„Am luat decizia în vestiar, la Paris. Nu are nicio
legătură cu Răzvan Lucescu. Nici nu am vorbit cu el”
,
a declarat telefonic Radoi la Dolce Sport.

Izbucnirea fostului jucător al Stelei a fost, mai mult ca sigur,
provocată și de o declarație dată miercuri de Ionuț Lupescu.
„Valoarea slabă a campionatului din Arabia Saudita și-a pus
amprenta asupra lui Cociș și a lui Radoi. Știu acest lucru deoarece
și eu mi-am încheiat cariera acolo. Amândoi sunt în
scădere
„, a spus „Kaiserul”.

Tudorel Stoica speră ca Mirel Rădoi să revină asupra deciziei și
crede că evoluția în Arabia Saudita și-a pus amprenta asupra
randamentului său.

„Este o decizie luată de Mirel la supărare. Sunt convins că
Răzvan va avea o discuție cu el. S-a început o campanie, e normal
să mergi mai departe, indiferent de rezultate. Eu cred că se va
răzgândi. Dacă nu, asta este. Transferul în acea zonă a lumii i-a
alterat evoluția. Este normal, e un alt stil, o altă viață. Nu
trebuie condamnat jucătorul, el și-a făcut un rost. A ajuns acolo
poate și datorită echipei naționale. Cred că ar trebuie să revină
asupra deciziei, încă avem șanse la calificare.

Este o decizie luată la supărare. E firesc ca în lipsă rezultatelor
să apară critici. Trebuie să îi înțelegem pe jucătorii echipei
naționale. Cred că decizia să a fost pripită și va reveni asupra
ei. Nu cred că Al Hilal a făcut presiuni ca să renunțe Mirel.
Interesul lor e ca Mirel să joace la națională, îi crește
cota”, a spus Tudorel Stoica la Sport.ro.

„De
când a venit Lăcă la echipă, Gigi s-a schimbat”

Fost căpitan al celei mai valoroase echipe din fotbalul românesc
– Steaua 1986, Turel Stoica a declarat că așteaptă să vadă goluri
la derby-ul dintre Dinamo și Steaua.

„Mi-aș dori să fie un derby frumos, cu spectacol în tribune
și pe teren. Sper să se finalizeze și cu goluri, sunt sarea și
piperul fotbalului. Mi se pare că de când a venit Lăcă la echipă,
Gigi s-a schimbat. Sunt convins că dacă va continua pe linia asta,
își va recââtiga simpatia spectatorilor. Aș vrea să câștige
Steaua”
, a spus mai spus Stoica.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…