Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Stegarii” le-au pus gând rău oltenilor: „Trebuie să-i batem”

„Stegarii” le-au pus gând rău oltenilor: „Trebuie să-i batem”

Atacantul FC Brașov, Cosmin Năstăsie, a precizat că este foarte important ca gruparea ardeleană să bifeze toate punctele în disputa de luni, de pe propriul teren, cu Universitatea Craiova. „Este foarte important să câștigăm partida cu Universitatea și trebuie să dăm totul în teren pentru obținerea celor trei puncte. Avem un moral bun, însă este adevărat că este o presiune pe noi pentru că nu am câștigat de foarte multă vreme în campionat. Avem mare nevoie de victorie și ne dorim cu toții să depășim această perioadă mai dificilă. Îmi doresc din tot sufletul să câștigăm. Ne confruntăm cu probleme la finalizare, însă sunt convins ca vor veni și golurile. Așteptăm momentul descătușării și acesta poate fi chiar la meciul de luni", a declarat Cosmin Năstăsie. Colegul lui Năstăsie din atacul „stegarilor", ivorianul Lamine Diarrassouba, pariază că FC Brașov va termina învingătoare în disputa cu oltenii lui Victor Pițurcă: „Știm că ne așteaptă un meci dificil, dar noi nu avem decât doar varianta victoriei. Suntem cu toții concentrați la acest joc. Trebuie sa luptăm și să dăm totul pentru a obține toate cele trei puncte. Este un blocaj la echipă din cauza faptului că nu reușim să inscriem, deși ne creem destule ocazii de gol la fiecare partidă. Dar, lucrăm bine la antrenamente și sunt convins că vom trece peste această perioada mai neagră. Voi da totul pe teren, pentru că îmi doresc să ajut echipa să câștige". Partida FC Brașov - Universitatea Craiova va avea loc luni, de la ora 20:3
"Stegarii" le-au pus gând rău oltenilor: "Trebuie să-i batem"

Atacantul FC Brașov, Cosmin Năstăsie, a precizat că este foarte
important ca gruparea ardeleană să bifeze toate punctele în disputa
de luni, de pe propriul teren, cu Universitatea Craiova.
„Este foarte important să câștigăm partida cu Universitatea
și trebuie să dăm totul în teren pentru obținerea celor trei
puncte. Avem un moral bun, însă este adevărat că este o presiune pe
noi pentru că nu am câștigat de foarte multă vreme în campionat.
Avem mare nevoie de victorie și ne dorim cu toții să depășim
această perioadă mai dificilă. Îmi doresc din tot sufletul să
câștigăm. Ne confruntăm cu probleme la finalizare, însă sunt
convins ca vor veni și golurile. Așteptăm momentul descătușării și
acesta poate fi chiar la meciul de luni”,
a declarat
Cosmin Năstăsie.

Colegul lui Năstăsie din atacul „stegarilor”, ivorianul Lamine
Diarrassouba, pariază că FC Brașov va termina învingătoare în
disputa cu oltenii lui Victor Pițurcă: „Știm că ne așteaptă
un meci dificil, dar noi nu avem decât doar varianta victoriei.
Suntem cu toții concentrați la acest joc. Trebuie sa luptăm și să
dăm totul pentru a obține toate cele trei puncte. Este un blocaj la
echipă din cauza faptului că nu reușim să inscriem, deși ne creem
destule ocazii de gol la fiecare partidă. Dar, lucrăm bine la
antrenamente și sunt convins că vom trece peste această perioada
mai neagră. Voi da totul pe teren, pentru că îmi doresc să ajut
echipa să câștige”.

Partida FC Brașov – Universitatea Craiova va avea loc luni, de
la ora 20:30.


Articol publicat de Bogdan
POPESCU

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Cancan.ro
Gelu Voican Voiculescu și-a dat fiica în judecată după ce i-a vândut fictiv un conac ca să scape de executarea RAPPS. Ce a decis instanța
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro