Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Fălcosul” și „Fiara” sunt la egalitate în confruntările directe! Care pe care!?

„Fălcosul” și „Fiara” sunt la egalitate în confruntările directe! Care pe care!?

Pe lângă faptul că atât Lăcătuș, cât și Andone își doresc victoria în cel mai important meci al anului din Liga I, cei doi tehnicieni își vor tranșa supremația în întâlnirile directe cu ocazia meciului de duminica viitoare. Meciul de duminică va consemna și o premieră pentru cei doi: va fi primul derby în care se vor întâlni ca antrenori. Până în momentul de față, între cei doi prieteni există o egalitate aproape perfectă, din șase meciuri „Fălcosul" și „Fiara" trecându-și în cont fiecare câte două victorii. Singura diferență se regăsește la golaveraj, tehnicianul Stelei având un gol înscris în plus față de Ioan Andone (11 goluri marcate de echipele antrenate de Lăcătuș). Chiar dacă nu are experiența de antrenor a „Fălcosului", fostul șeptar din Ghencea a reușit mereu să-i pună piedici antrenorului dinamovist, inclusiv în perioada când Andone era antrenorul lui Dinamo, iar Lăcătuș se afla la timona unor echipe mici, ca Brașov sau Ceahlăul Piatra-Neamț.
"Fălcosul" și "Fiara" sunt la egalitate în confruntările directe! Care pe care!?

Pe
lângă faptul că atât Lăcătuș, cât și Andone își doresc victoria în
cel mai important meci al anului din Liga I, cei doi tehnicieni își
vor tranșa supremația în întâlnirile directe cu ocazia meciului de
duminica viitoare. Meciul de duminică va consemna și o premieră
pentru cei doi: va fi primul derby în care se vor întâlni ca
antrenori.

Până în momentul de față, între cei doi prieteni există o
egalitate aproape perfectă, din șase meciuri „Fălcosul” și „Fiara”
trecându-și în cont fiecare câte două victorii. Singura diferență
se regăsește la golaveraj, tehnicianul Stelei având un gol înscris
în plus față de Ioan Andone (11 goluri marcate de echipele
antrenate de Lăcătuș). Chiar dacă nu are experiența de antrenor a
„Fălcosului”, fostul șeptar din Ghencea a reușit mereu să-i pună
piedici antrenorului dinamovist, inclusiv în perioada când Andone
era antrenorul lui Dinamo, iar Lăcătuș se afla la timona unor
echipe mici, ca Brașov sau Ceahlăul Piatra-Neamț.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro