Danemarca, tărâm interzis pentru „Alchimiste”! Randers – Oltchim 27-23

Danemarca, tărâm interzis pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oltchim a fost învinsă astăzi de vicecampioana Danemarcei,
Randers HK, în meciul de debut al vâlcencelor în grupele Champions
League, scor 27-23.

Fetele lui Péter Kovács au început slab partida din Danemarca și
s-au aflat într-o continuă cursă de revenire. Randers a știu să
profite de avantajul luat în minutele de debut și a păstrat ecartul
constant, cea mai mare diferență de goluri fiind înregistrată în
minutul 50 (8 goluri în favoarea danezelor).

Desfășurarea partidei:

Oltchim a deschis scorul, prin Ozel, însă a fost rapid depășită
de gazde, 5-1 (min. 8), pentru ca două minute mai târziu,
antrenorul Kovacs Peter să fie obligat să ceară time-out, tabela
arătând un neverosimil 7-2, în favoarea nordicelor. Vâlcencele au
redus apoi din handicap, 8-5 (min. 14), însă Randers a ripostat la
rândul său, 13-6 (min. 21), profitând de apărarea destul de imobilă
a handbalistelor de la Oltchim. Acestea și-au luat revanșa în
ultimele 6 minute ale primei reprize, când au revenit de la 14-7,
la 14-12 (min. 30), regăsindu-și jocul obișnuit.

Debutul părții a doua a stat sub semnul ratărilor, 16-14 (min.
5), ambele echipe având probleme în ofensivă. După încă șase
minute, Randers se bucura din nou de un avantaj mai consistent,
20-15, în timp ce Oltchim se chinuia cu un joc încâlcit în atac.
Antrenorul Kovacs a fost din nou forțat să ia time-out, la scroul
23-16 (min. 48), care aducea deja îngrijorare în tabăra
Oltchimului, la debutul în actualul sezon european. În pofida
eforturilor din ultimele 10 minute, campioana României nu a reușit
să revină (25-17, min. 22 și 26-22, min. 28), cedând meciul de
debut, după un joc necaracteristic, plin de greșeli, dar și lipsit
de omogenizare.

Rezultatul din Danemarca a fost supriza zilei în Liga
Campionilor, în condițiile în care Oltchim este finalista
competiției în sezonul trecut, iar Randers HK s-a calificat în
grupe, după disputarea unui turneu preliminar. În afara nordicelor,
pariorii care au mizat pe Randers au fost cei mai fericiți, ei
câștigând de trei ori suma pusă în joc, față de 1.5 în plus, cât ar
fi luat după victoria Oltcimului, considerată favorită.

Principalele marcatoare ale formației Oltchim au fost Gatzel-Han
8 goluri, Ozel 4, Elisei-Ardean 3, în timp ce pentru Randers s-au
remarcat Dalby 10 goluri, Fruelund 3, Augustesen 3.

Din grupa C preliminară a Ligii Campionilor mai fac parte Toulon
(Franța) și Larvik (Norvegia), formații ce se vor întâlni mâine, în
Franța, de la ora 17:00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×