FC Vaslui: „Lopez Caro va răspunde în fața organelor abilitate pentru ceea ce face”

Redactor:
Alex Boiciuc
FC Vaslui:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Consiliului de Administrație al FC Vaslui, Ciprian
Damian, a declarat, sâmbătă, că tehnicianul Juan Ramon Lopez Caro,
care a anunțat prin intermediul unei case de avocatură că și-a
reziliat contractul, va răspunde în fața organelor abilitate pentru
ceea ce face.

„Pentru ceea ce face Lopez Caro va răspunde în fața
organelor abilitate. Deocamdată, din punctul nostru de vedere el
are contractul suspendat. Noi nu am încetat contractul cu el, este
o acțiune unilaterală, noi l-am citat conform deciziei luate în
ședința Consiliului de Administrație din 8 octombrie și i-am dat
termen de 10 zile, respectiv 18 octombrie pentru a se prezenta la
club legat de cercetarea disciplinară la care este supus. Noi am
acționat conform Codului Muncii, iar dacă el a considerat că
trebuie să-și rezilieze contractul de muncă e fix problema lui.
Clubul îl așteapă la 18 octombrie pentru a se clarifica situația
lui legată de încălcările Codului Muncii, el va trebui să
dovedească faptul că noi i-am încălcat grav contractul. Demisia
antrenorilor secunzi și declarațiile acestora arată cine a încălcat
de fapt contractul de muncă
„, a spus Damian.

Tehnicianul spaniol Juan Ramon Lopez Caro a anunțat, într-un
comunicat dat publicității, sâmbătă, de casa de avocatură Chiuariu
&Asociații, că și-a reziliat contractul cu FC Vaslui și va
acționa în justiție gruparea vasluiană. „Începând cu data
de ieri, 8 octombrie 2010, Dl Juan Ramon Lopez Caro a reziliat
Employment Contract (denumit în continuare „Contractul”) încheiat
cu SC Sporting Club SA (denumită în continuare „Clubul” sau „FC
Vaslui”), din motive ce țin de culpa gravă a clubului. Dl Juan
Ramon Lopez Caro își va apăra drepturile contactuale în fața
instanțelor competente. Acțiunile abuzive ale conducerii și
angajaților clubului s-au concretizat în mod repetat, între altele,
în: modificarea nejustificată a programelor de antrenament aprobate
de dl Juan Ramon Lopez Caro, intervenții în formarea echipei,
presiuni asupra staffului tehnic și demiterea progresivă a
acestora, afirmații defăimătoare, neplata drepturilor financiare,
și au culminat cu subminarea autorității antrenorului în fața
jucătorilor și a suporterilor, prin declarații repetate privind
demiterea acestuia și izolarea antrenorului”,
se arată în
comunicatul casei de avocatură.

Tehnicianul Juan Ramon Lopez Caro a fost suspendat din funcție,
în urma unei decizii luate, vineri, de Consiliul de Administrație
al FC Vaslui, care a precizat că antrenorul spaniol urmează să fie
cercetat disciplinar.

Conducătorii clubului îi reproșează lui Caro rezultatele slabe
ale echipei, dar și modul în care pregătește formația. FC Vaslui a
anunțat, într-un comunicat, că pe perioada suspendării lui Lopez
Caro va apela la serviciile unui antrenor interimar.

Vineri seară, antrenamentul echipei FC Vaslui a fost condus de
Viorel Hizo, care a anunțat că va semna un contract cu gruparea din
Liga I.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!