Borcea: „Ar fi o dramă, o nenorocire, cel mai mare dezastru dacă nu batem Steaua”

Președintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a vorbit despre problemele sale de sănătate, dar a negat faptul că ar fi avut un preinfarct, așa cum s-a speculat în ultima vreme. El a spus că doar i s-a făcut rău din cauza supărării și a stresului după înfrângerea alb-roșilor de la Urziceni. "Nu e adevărat că aș fi avut un preinfarct, e o mare exagerare. Nu am avut ceva așa de grav. Mi s-a făcut puțin rău după meciul cu Urziceni, pe fondul supărării și al stresului. Atâta tot. Acum sunt bine.", a spus Cristi Borcea în Cancan. Oficialul "câinilor" nu concepe o înfrângere a echipei sale în derby-ul cu Steaua, mai ales că pe jucători îi așteaptă și o primă consistență în cazul unui rezultat favorabil. "Ar fi o dramă, o nenorocire, cel mai mare dezastru dacă nu batem Steaua. Așa e la fiecare meci cu Steaua, dar mai ales acum, când suntem unde suntem. Pentru un dinamovist n-ar trebui să existe motivație mai mare decât onoarea de a-ți învinge rivala. Va fi și o primă consistentă, dar nu banii sunt importanți. Fotbaliștii să se gândească și la Cătălin Haldan când vor intra pe gazon. Sper să nu fie influențat derby-ul în niciun sens. Noi am fost dezavantajați în ultimele cinci, șase partide și e deja prea mult. Balaj, spre exemplu, să se ducă să arbitreze doar în Liga Campionilor, să ne lase pe noi.", a mai precizat oficialul lui Dinamo. Borcea și-a reafirmat încă o dată sprijinul pentru Ioan Andone și spune că va fi păstrat conform contractului în vigoare.
Borcea: "Ar fi o dramă, o nenorocire, cel mai mare dezastru dacă nu batem Steaua"

Președintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a vorbit
despre problemele sale de sănătate, dar a negat faptul că ar fi
avut un preinfarct, așa cum s-a speculat în ultima vreme. El a spus
că doar i s-a făcut rău din cauza supărării și a stresului după
înfrângerea alb-roșilor de la Urziceni.

„Nu e adevărat că aș fi avut un preinfarct, e o mare
exagerare. Nu am avut ceva așa de grav. Mi s-a făcut puțin rău după
meciul cu Urziceni, pe fondul supărării și al stresului. Atâta tot.
Acum sunt bine.”
, a spus Cristi Borcea în Cancan.

Oficialul „câinilor” nu concepe o înfrângere a echipei sale în
derby-ul cu Steaua, mai ales că pe jucători îi așteaptă și o primă
consistență în cazul unui rezultat favorabil.

„Ar fi o dramă, o nenorocire, cel mai mare dezastru dacă
nu batem Steaua. Așa e la fiecare meci cu Steaua, dar mai ales
acum, când suntem unde suntem. Pentru un dinamovist n-ar trebui să
existe motivație mai mare decât onoarea de a-ți învinge rivala. Va
fi și o primă consistentă, dar nu banii sunt importanți.
Fotbaliștii să se gândească și la Cătălin Haldan când vor intra pe
gazon. Sper să nu fie influențat derby-ul în niciun sens. Noi am
fost dezavantajați în ultimele cinci, șase partide și e deja prea
mult. Balaj, spre exemplu, să se ducă să arbitreze doar în Liga
Campionilor, să ne lase pe noi.”,
a mai precizat oficialul
lui Dinamo.

Borcea și-a reafirmat încă o dată sprijinul pentru Ioan Andone și
spune că va fi păstrat conform contractului în vigoare.

„Andone nu pleacă dacă pierde cu Steaua. Contractul lui e
clar și vrem să și-l ducă până la capăt.Rednic a fost mereu
răutăcios. Între el și Andone a fost mereu o competiție, mai ales
legată de Dinamo. Nu era momentul pentru asemenea înțepături, dar
caracterul omului nu-l poți schimba.”,
a încheiat
Borcea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]