Bornescu se apără: „Nu sunt vinovat”

Bornescu se apără:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După înfrângerea de la Timișoara (1-2) au apărut tensiuni în
vestiarul Rapidului. La finalul jocului din Banat, Juliano Spadacio
a avut un conflict cu Mircea Bornescu (foto). Portarul a explicat
în ProSport că nu se simte vinovat de nimic pentru eșecul de pe
Bega.

Brazilianul i-a reproșat portarului rapidist că a greșit la
golul doi, când a degajat repede mingea, după care din ricoșeul
dintre Frunză și Helder a ieșit o pasă de gol pentru Zicu. „Este
adevărat că m-am certat cu Spadacio, dar a fost o ceartă
constructivă. Nouă ne pasă de echipă, de suporterii care sunt tot
timpul alături de noi”, a declarat fostul portar al Craiovei. De
asemenea, Bornescu nu se consideră vinovat pentru primirea golului
doi, cu toate că în opinia conducerii acesta este cel care a greșit
la faza din care Zicu a marcat golul decisiv. „Am avut ghinion, nu
mă consider vinovat pentru faza în care s-a înscris golul doi. A
fost o contră între Frunză și Helder, mingea a ajuns la Zicu, la
fel cum putea să ajungă la un jucător de-al nostru sau să revină la
mine”, a spus Mircea Bornescu.

Cearta cu Spadacio a fost con-structivă. Nouă ne pasă
de echipă

Mircea Bornescu, portar Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
CLIENȚII LIDL România trebuie să știe. Anunțul a fost făcut chiar ÎNAINTE de Paște
CLIENȚII LIDL România trebuie să știe. Anunțul a fost făcut chiar ÎNAINTE de Paște
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…