Pustai: „Gaz Metan e o nucă tare pentru orice echipă!”

Pustai:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Cristian Pustai a declarat, luni, că formația Gaz
Metan Mediaș a demonstrat, în partida cu FC Brașov, scor 0-0, că
rămâne o „nucă tare” pentru orice echipă din Liga I.

„A fost un joc frumos, chiar dacă s-a terminat 0-0. Știm
că vom întâlni o echipă omogenă, care deși a pierdut mulți jucători
rămâne agresivă. Consider că nu am reușit mai mult pentru că nu am
îndrăznit să speculăm greșelile adversarilor și să-i suprindem pe
contraatct. Am demonstrat că Gaz Metan este o nucă tare pentru
orice echipă. Am reușit în sfârșit să luăm un punct de la Brașov și
de acum înainte sper să stricăm tradiția. Cât despre cupele
europene, e o pălărie prea mare pentru Gaz Metan, dar dacă vom
ajunge acolo, normal că nu ne vom da la o parte”,
a
comentat Pustai.

Tehnicianul consideră ca fiind un lucru pozitiv faptul că
jucătorii erau nemulțumiți de remiza cu FC Brașov.

Gaz Metan Mediaș și FC Brașov au terminat la egalitate, scor
0-0, meciul susținut, luni, în etapa a IX-a a Ligii I.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit

Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României

RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!

Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie

27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România

3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja

Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele