Tricolorele au câștigat Cupa Mondială!** Transmite-le un mesaj!

Tricolorele au câștigat Cupa Mondială!** Transmite-le un mesaj!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de handbal feminin a României a câștigat Cupa
Mondială, după ce a învins, duminică, la Aarhus (Danemarca),
reprezentativa Norvegiei, scor 24-23 (12-12).

Nordicele au început mai bine finala, conducând cu 4-2, după 7
minute de joc. România și-a luat revanșa rapid, marcând șapte
goluri și primind doar unul, până în minutul 20 (9-5), fără Neagu
pe teren, accidentată urât la umăr, de Hammerseng, încă din minutul
1. A venit apoi rândul handbalistelor antrenate de Radu Voina să
aibă o cădere în evoluție, acestea nereușind să marcheze în
următoarele 9 minute, răstimp în care Norvegia a egalat (9-9, min.
27). La pauză, 12-12, după 30 de minute de joc oscilant al ambelor
echipe.

Partea a doua a început tot sub semnul echilibrului, Norvegia
reușind totuși să conducă o singură dată, 16-17 (min 40).
Tricolorele s-au detașat apoi pe tabelă, 22-18 (min. 49), dar
finalul a fost dramatic, nordicele revenind amenințător (23-22,
min. 56), după trei goluri consecutive. Paula Ungureanu a avut trei
intervenții consecutive (21 în total), iar cu 10 secunde înaintea
finalului, tensiunea era maximă. Ada Moldovan a ratat 7 metri la
scorul 24-23, ultimul atac fiind al Norvegiei. Aceeași Ungureanu a
salvat România, cu o intervenție în fața lui Alstad, după care a
izbucnit bucuria. Scor final, 24-23, iar România a îngenuncheat
Norvegia din nou în finala Cupei Mondiale.

Marcatoare:

România – Geiger 6 goluri, Moldovan 5, Manea 4, Ardean 4,
Chintoan 2, Nechita 1, Tivadar 1, Brădeanu 1.

Norvegia – Loke 5, Sulland 5, Moldi 4, Johansen 3, Alstad 2,
Mork 2, Solberg 1, Frafjord 1.

În faza grupelor, tricolorele au învins Norvegia, cu 21-20, după
un meci dominat de campioana europeană și olimpică en-titre, până
spre final.

Finala mică a fost câștigată, tot duminică, de reprezantativa
Franței, scor 28-26 (17-15), în fața națiunii gazdă a competiției,
Danemarca.

După revenirea din Danemarca, naționala are programată o nouă
reunire în 25 octombrie, pentru pregătirea și participarea la
Trofeul Carpați, de la Drobeta Turnu Severin (28-21 octombrie).

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri